Lucian Hoară a fost eliberat din închisoare. Adolescentul care şi-a ucis prietena de 15 ani a stat închis şase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Hoară, la momentul arestării. D.G.
Lucian Hoară, la momentul arestării. D.G.

Lucian Hoară, tânărul din Hunedoara care a ucis în 2008 o elevă de 15 ani a fost eliberat, potrivit soluţiei Tribunalului Mureş. Lucian Hoară a stat mai puţin de şase ani în închisoare.

Tribunalul Mureş a dispus eliberarea condiţionată a tânărului Lucian Hoară (21 de ani), condamnat pentru o crimă pe care a comis-o în vara anului 2008, asupra unei eleve de 15 ani.

„Instanţa admite cererea de liberare anticipată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Tg. Mureş privind pe condamnatul-minor Hoară Tudor Lucian. Impune condamnatului următoarele obligaţii până la împlinirea duratei internării într-un centru de detenţie, respectiv până la data de 28 iulie 2014: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională; să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele stabilite de acesta; să se supună măsurilor de control tratament şi îngrijire medical”, a informat Tribunalul Mureş. Lucian Hoară a stat aproximativ şase ani în închisoare, din pedeapsa de nouă ani de detenţie primită pentru omor.

Tudor Hoară, tatăl tânărului, a declarat recent că îl va lua pe acesta „sub protecţia lui” şi îl va învăţa să sculpteze într-un atelier de prelucrare a marmurei din Simeria.

image

În iulie 2008, Lucian Hoară, atunci în vârstă de 16 ani, i-a tăiat gâtul fostei sale iubite, Oana, în vârstă de 15 ani. Adolescentul era cunoscut ca un adept al satanismului, iar porecla după care îl strigau apropiaţii şi cea folosită de el pe Internet era Mammon, numele unui demon. Hoară a comis crima în camera sa, unde o invitase pe adolescentă. A ucis-o cu un cuţit de bucătărie, iar după comiterea crimei a ieşit din casă cu bicicleta. A aruncat arma crimei în râul Cerna, ce străbate Hunedoara.

La scurt timp, a fost prins de poliţişti, iar în faţa anchetatorilor şi apoi a magistraţilor a recunoscut fapta. Apropiaţii adolescentului au relatat că acesta era pasionat de satanism, de altfel, îşi şi tatuase pe corp chipurile unor personaje macabre şi ale unor demoni.


Vă recomandăm şi:

„Criminalul emo” forţează limitele Noului Cod Penal: Lucian Hoară a refuzat trimiterea în centrul de detenţie

Lucian Hoară, adolescentul din Hunedoara condamnat pentru o crimă înfiorătoare săvârşită în urmă cu cinci ani şi jumătate asupra unei eleve de 15 ani, nu a fost de acord cu decizia instanţei prin care îşi va ispăşi restul pedepsei pentru crimă într-un centru de detenţie şi nu în penitenciar.

Mammon, adolescentul care şi-a ucis iubita de 15 ani în numele Diavolului, ar putea scăpa de închisoare

Lucian Hoară (21 de ani), supranumit Mammon pentru fascinaţia sa pentru satanism, a fost trimis în închisoare în urmă cu cinci ani şi jumătate pentru uciderea unei adolescente de 15 ani, însă acum este la un pas de eliberare. Tânărul condamnat pentru omor ar putea  beneficia de prevederile legate de privind aplicarea legii penale favorabile.

Cazul Lucian Hoară: cinci ani de închisoare pentru crima care a oripilat Hunedoara. Ucigaşul emo nu a regretat moartea iubitei sale în vârstă de 15 ani

După mai puţin de cinci ani petrecuţi în închisoare, hunedoreanul Lucian Hoară (21 de ani), condamnat pentru că a tăiat gâtul unei adolescente în vârstă de doar 15 ani, pe nume Oana Lăscuş, a fost gata să simtă din nou aerul libertăţii. Tânărul a depus o cerere de eliberare condiţionată.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite