Jaf la o casă de amanet din Hunedoara: un bărbat a furat mai multe bijuterii
0
Foto arhivă
Un bărbat a jefuit, joi dimineaţă, o casă de amanet din centrul municipiului Hunedoara, după ce a pulverizat spray paralizant în faţa vânzătoarei, acesta fugind cu mai multe bijuterii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, Adriana Voinea, un bărbat, care nu purta cagulă, a intrat, joi dimineaţă, într-o casă de amanet de pe strada George Enescu din municipiul Hunedoara şi a pulverizat spray paralizant în faţa vânzătoarei, după care a fugit cu mai multe bijuterii.
Conform Mediafax, la faţa locului au mers mai mulţi poliţişti, care fac cercetări pentru a-l identifica şi prinde pe bărbat. Totodată, poliţiştii au înconjurat zona şi urmează să stabilească dacă jaful a fost surprins de camerele de supraveghere.