FOTO Autostrada Deva – Orăştie: parcările de pe autostradă au funcţionat o zi şi stau închise de trei luni
0
Accesul maşinilor în cele două refugii construite pe tronsonul A1, între Deva şi Orăştie, este interzis de trei luni. Singura dată când parcările au fost deschise a fost 30 mai, cu ocazia inaugurării autostrăzii.
Ulterior, refugiile dotate cu circa circa 30 de locuri de parcare şi cu o clădire cu grup sanitar au fost închise. În prezent, intrarea în cele două parcări, situate la şase kilometri de nodul rutier din zona Orăştiei, este blocată de balize. Angajaţii unei firme de pază au grijă să îi atenţioneze pe şoferi să nu oprească în zonă pentru că refugiile sunt închise, deoarece nu sunt încă amenajate.
Autostrada Deva – Orăştie are aproximatv 33 de kilometri. Primul tronson, Deva – Simeria Veche, a fost deschis circulaţiei în luna decembrie a anului trecut, iar cel de-al doilea, între Simeria Veche şi Orăştie, este funcţional de la sfârşitul lunii mai. Lucrările la autostrada Deva – Orăştie au fost demarate în aprilie 2011. Investiţia a depăşit 220 de milioane de euro, fiind finanţată prin programul ISPA 2004. Un kilometru de autostradă a costat circa şapte milioane de euro.
Autostrada Deva – Orăştie devine Deva - Sebeş
În următoarele zile, potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, va fi dat în folosinţă tronsonul de autostradă Orăştie (nodul rutier Gelmar) – Sebeş. Astfel, şoferii vor beneficia de încă 24 de kilometri de autostradă, în continuarea segmentului Deva – Orăştie, de 33 de kilometri.
Tronsonul Orăştie – Sebeş are o valoare de proiect de peste 550 de milioane de lei şi a fost construit de compania Strabag. Până la începutul anului viitor ar putea încheiate, conform proiectului, şi lucrările de construcţie a tronsonului Sebeş – Sibiu.
Vă recomandăm şi:










