Dosar penal în cazul adolescentei rănite de o tablă desprinsă de pe acoperișul unui bloc, la Deva

0
Publicat:

O adolescentă în vârstă de 13 ani a ajuns la spital, după ce o tablă desprinsă din acoperișul unui bloc, din centrul municipiului Deva, s-a prăbușit peste ea.

Bucata de tablă desprinsă din Bloc. IPJ Hunedoara
Bucata de tablă desprinsă din Bloc. IPJ Hunedoara

Un incident grav s-a petrecut marți, după – amiază, în centrul Devei. O fată în vârstă de  de 13 ani, a fost rănită, după ce o tablă smulsă de vânt din acoperișul unui bloc turn a căzut peste ea.

„Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Decebal, din municipiul Deva, o bucată de tablă s-ar fi desprins de pe acoperișul unui bloc de locuințe cu cinci  etaje, iar în cădere ar fi lovit în zona capului o minoră în vârstă de 13 ani, din Simeria, care se deplasa pe trotuar, în zona blocului respectiv”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Adolescenta rănită a fost adusă la spital

În ajutorul victimei a intervenit un echipaj medical, de Ambulanță.

„Echipajul sosit la fața fata locului a găsit victima conștientă, cooperantă, orientată temporo-spațial, cu o plagă tăiată de aproximativ 4 – 5 centimetri, la nivelul arcadei ochiului drept și la nivelul obrazului drept, precum și un hematom (cucui) în regiunea posterioară a capului. Pacienta a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva, unde momentan este supusă unor investigații pentru a se stabili gravitatea leziunilor”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Blocul din centrul Devei, reabilitat termic recent

O anchetă penală are loc pentru a se stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

„În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Bogdan Nițu, reprezentantul IPJ Hunedoara.

Reprezentanții Primăriei Deva vor verifica și ei împrejurările în care s-a produs incidentul, pentru că blocul turn din care s-ar fi desprins bucata de tablă a fost, recent, reabilitat termic.

În ultimele zile, vântul puternic a cauzat probleme în mai multe localități din județul Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite