Video Comoara popilor din Sarmizegetusa Regia. Controversele marii descoperiri care a iscat febra aurului VIDEO
0În primii ani ai secolului al XIX-lea, vestea descoperirii unor mari comori de aur printre ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia (video) s-a răspândit cu repeziciune în Transilvania și a declanșat febra aurului în satele de la poalele munților Șureanu.
Locul a fost pus sub pază, iar autoritățile au cercetat ruinele din munții aflați atunci în grija Fiscului, iar în anii 1803 - 1804 săpăturile organizate la Grădiștea Muncelului au dus la descoperirea capitalei dacice.
Atunci au fost scoase la iveală rămăşiţele unor temple, ale zidurilor cetății Sarmizegetusa Regia, un turn şi o baie romană.
„Rezultatul anchetei a fost că s-au descoperit memorabilele ruine de la Grădiştea Orăştiei, unde guvernul dornic de câştig ieftin a făcut săpături în regie proprie, în vara anului 1804, cu două mii de soldaţi şi tot aţâţia ţărani iobagi. Prin aceste săpături s-au distrus toate ruinele ce acopereau panta sudică a muntelui numit Muncelul de la Grădiştea Orăştiei, iar rezultatul material a fost negativ, de vreme ce acea mulţime de muncitori abia a putut găsi o mie de piese de monete de aur”, informa istoricul Iulian Marțial, în 1923.
Comoara popilor
Omul de știință a redat povestea descoperirii marii comori din Sarmizegetusa Regia, inspirat de cercetările făcute de prepozitul Ștefan Moldovan, care vizitase ținutul cetăților dacice în tinerețea sa, în 1834, la trei decenii de la dezvelirea ruinelor Sarmizegetusei Regia.
Comoara popilor, așa cum a numit-o Iulian Marțian, a fost descoperită de un preot din satul Chitid, după ce un cioban îi mărturisise despre locul acesteia.
„Nu departe de Orăştie este un sat cu numele Chitid. Preotul acestui sat era popa Petru. Într-o zi, vine în sat un păstor de la munte, care se înbolnăvise şi trimite după popa ca să-l împărtăşească cu cele sfinte. Mergând preotul la bolnav acesta zice între altele către preot: - Părinte, eu am încă o taină, dar nu cutez să o descopăr, deoarece îndată ce o voi spune, va trebui să mor”, informa istoricul, în 1923.
Atunci preotul l-a înduplecat pe om să înţeleagă şi să se convingă, că întocmai descoperind totul ce-i apasă sufletul, se va însănătoşi mai în grabă, adăuga Iulian Marțial.
„După ce bietul om fu convins de preot, îi spuse următoarele: - Eu, părinte, umblând ca păstor de vite pe munţii Grădiştei, am dat deodată de o gură de peşteră ca o uşă şi, intrând înlăuntru, m-am minunat şi înspăimântat de cele ce le-am văzut acolo şi din această pricină m-am înbolnăvit şi am venit acasă. Am văzut vase pline cu vrafuri de galbeni şi chipuri de oameni din aur şezând la mese de aur”, relata ciobanul.
Pe urmele comorii
Preotul și-a notat tot ce îi spusese ciobanul aflat în pragul morții și la scurt timp după decesul acestuia a pornit pe urmele comorii.
„Acum, popa Petru, muncit de dorinţa de a pune mâna pe miraculoasa peşteră cu comorile, dar fiind necunoscător de acele locuri indicate de păstor, se duse în satul Vălcelele bune la un alt popă Petru şi îl rugă pe acesta să-i stea în ajutor să caute o pereche de junei, care i s-au pierdut şi despre care a înţeles dela nişte păstori că ar rătăci chiar prin locurile unde aflase că s-ar găsi peştera cu comoara. Pretextul prinse şi popa Petru din Vălcelele bune fu de acord să-i facă preotului din Chitid acest serviciu. Astfel au plecat amândoi, îngrijiţi cu merinde, la munte. Ajunşi în labirintul văilor Parângului, de vreme ce popa din Vâlcele Bune căuta în sus pe toate coastele să descopere undeva juneii pierduţi, colegul său din Chitid îşi învârtea ochii în toate ascunzişurile văilor afunde, doar va putea descoperi undeva intrarea mult dorită”, relata Iulian Marțian.
Comoara, observată de preotul din Vâlcelele Bune
După ce au obosit în căutările lor, cei doi au decis să se întoarcă acasă, în satele de la poalele munților.
Înainte de a coborî, au făcut un popas aproape de ruinele unei așezări antice, unde preotul din Vâlcelele Bune ar fi fost cel care a observat aurul strălucind.
„Dar fiindcă îi cuprinse foamea, s-au aşezat lângă un izvor, care curgea din ruinele cetăţii, să îşi consume merindele. Preotul din Vâlcele văzu strălucind galben pe fundul pârâului, care curgea din acel izvor. Plăcut surprins de acea zare, ca să nu fie observat de tovarăşul său, îşi întoarse privirea în partea opusă, unde, spre marea sa uimire, vede sub rădăcinile unui copac vechi, răsturnat lângă zidul cetăţii, o altă strălucire galbenă, care provenea de la o mare mulţime de bani de aur, ca și cei din pârâu”, informa autorul relatării.
Egoist şi nesincer, preotul din Vâlcelele Bune i-a ascuns colegului său ceea ce văzuse, adăuga istoricul.
„Se sculă şi stărui pe lângă acesta să plece ca să nu-i ajungă noaptea, căci satele le erau la depărtare. Astfel plecară cei doi preoţi înspre casă, munciţi amândoi de gândurile lor, iar de la un loc unde drumul se bifurcă ducând o ramură la Chitid, iar cealaltă la Vălcelele Bune, se despărţiră cu bine”, scria Iulian Marţian.
Ajuns acasă, preotul din Vâlcelele Bune i-a povestit nevestei despre comoară, iar la lăsarea nopții au pornit împreună spre locul din munți.
„Acolo, ridică din comoară aţâţi bani de aur câţi putură duce în spate. Când s-au reîntors încărcaţi de galbeni era încă întuneric şi ei credeau că nu i-a văzut nimeni, cu toate acestea, nu se ştie pe ce cale, ieşi zvonul că popa din Vâlcele a găsit o comoară în munte . Atunci mulţi oameni din Vâlcele şi din alte sate au plecat pe urma popii, au săpat, au căutat şi au găsit mulţi bani de aur în acei munţi şi se zice că parte a cea mai mare din acele comori a trecut în Oltenia, de frica jandarmilor din Ardeal”, relata Iulian Marțial.
Povestea descoperirii tezaurului, în varianta prezentată de Ștefan Moldovan, a fost redată într-un studiu publicat de cercetătorul Claudiu Purdea, în studiul „Documente inedite din arhiva vieneză despre un tezaur cu monede KOSON descoperit la începutul secolului al XIX-lea în Munții Șureanu).
Necazurile preotului din Vâlcelele Bune
Cercetătorul arată ce s-a întâmplat cu preotul care a găsit comoara.
„Pentru că nu a respectat legea, conform căreia trebuia anunțată și predată descoperirea, autoritățile l-au arestat pe preotul din Vâlcelele Bune, ducându-l apoi la prefectura Devei. Cum preotul nu mărturisea nimic, un oficial pe nume Balint Sâmu, rudă prin alianță cu preotul arestat, și-a trimis fratele să o înștiințeze pe preoteasă despre faptul că soțul ei va fi spânzurat dacă nu predă tezaurul descoperit. În acest fel, monedele au ajuns în mâna autorităților cu tot cu vasul în care erau ținute. Autorul observă că monedele au trecut prin mai multe mâini și este posibil să se mai fi pierdut din ele; cu toate acestea, când le-au numărat, masa cea mare din sala prefecturii se umpluse de monede”, arăta cercetătorul Claudiu Purdea.
După ce a fost eliberat din arest, preotul rămas fără aur nu a scăpat de probleme. O ceată de tâlhari a intrat peste el noaptea.
Hoții l-au legat și i-au picurat pe corp rășină încinsă pentru a-l face să le dea galbenii, pe care credeau că îi mai ascunde. A fost salvat, în cele din urmă, de un vecin, care l-a împușcat pe unul dintre tâlhari.
„Ștefan Moldovan încheie această relatare într-un mod umoristic, spunând că, deși preotul din Chitid nici măcar nu a văzut monedele de aur, oamenii bănuiau că vrea să țină ascuns acest lucru”, arată cercetătorul.
Comori în Sarmizegetusa Regia
Mai multe variante circulă pe seama comorilor descoperite la începutul secolului al XIX-lea la Sarmizegetusa Regia, din care ar fi ajuns la autorități circa 1.000 de galbeni.
Unele vorbesc despre comoara din Râpa cu galbeni (video), un loc tainic de lângă Sarmizegetusa Regia, unde tezaure mari de aur ar fi fost descoperite în vara anul 1790, în urma unei furtuni care a dus la dezrădăcinarea unui paltin secular, care creştea la marginea unei vâlcele, scria arheologul Aurora Peţan.
Povestea spune că Alion Bodea, un cioban din Strugari, tatăl fetiței care a observat aurul, ar fi avut nevoie de patru zile pentru a duce întreaga comoară acasă, iar o altă variantă a legendei arată că acesta ar fi ascuns o parte a aurului într-o peşteră, care de atunci îi poartă numele.
În aceeași zonă, doi copii care păstoreau porcii au descoperit o altă comoară uriaşă, de monede Lysimach. Descoperirea este consemnată de reprezentanţii Fiscului austriac, în documentele vremii.
Într-o relatare care datează de la începutul secolului XIX, Arimie Popa, un sătean din Ocolişu Mic, aflase de la fiul său că în apropierea unor ruine antice, pe locul unde copilul păştea porcii, se află mai multe monede strălucitoare de aur.
Porcii au scurmat pământul şi au scos la iveală comoara, însă copilului i-a fost teamă să se atingă de ea, ştiind că banii aceştia sunt păziţi de Diavol, iar cine îi va lua va fi blestemat. Arimie nu s-a temut, ci a pornit căutările găsind mai multe grămezi de monezi din aur, sute de galbeni risipiţi printre rădăcinile unor copaci.
„Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).
Se încarcă comentariile...
