Cinci descoperiri arheologice epocale în istoria României: orașul comorilor dacice, ascuns în munți VIDEO
0Unele dintre cele mai valoroase comori istorice din România au stat ascunse timp de secole în pământ. Descoperirea lor a schimbat modul în care românii și-au perceput istoria.
Iată cinci dintre cele mai tulburătoare descoperiri arheologice din România ultimelor două secole.
Descoperirea care a schimbat istoria românilor
Sarmizegetusa Regia (video), cea mai faimoasă cetate dacică, a fost distrusă în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al doilea, iar ruinele ei au fost ascunse timp de peste un un mileniu și jumătate.
Până în primii ani ai secolului al XIX-lea, doar localnicii din satele izolate din Munții Orăștiei cunoșteau locul care păstra rămășițele capitalei dacilor, însă fără a sesiza amploarea construcțiilor rămase în mare parte sub pământ și rolul pe care așezarea îl avusese în vremea regelui Decebal.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, vestea că sătenii au descoperit mari comori de aur în preajma ruinelor antice a stârnit interesul autorităților din Transilvania. Paul Torok, reprezentantul Fiscului austriac a coordonat cercetările care în anii 1803 – 1804 au dus la descoperirea a ceea ce a numit „unui oraș necunoscut până atunci”.
Atunci au fost scoase la iveală rămăşiţele unor temple, ale zidurilor cetății, un turn şi o baie romană, dar nefiind găsite tezaurele antice pe care autoritățile sperau să le obțină și din cauza greutăților întâmpinate de autorități în ținutul neprietenos de munte, săpăturile au fost abandonate.
Cercetările din ultimele două secole au dus la dezvelirea a numeroase monumente antice și vestigii arheologice care ofereau indicii despre importanța și dezvoltarea la care capitala dacilor ajunsese înainte de războaiele daco-romane.
Numele regelui Decebal, păstrat la Sarmziegetusa Regia
Regele dac Decebal a fost ultimul conducător al Daciei și un personaj legendar din istoria poporului român. Moartea sa ar fi pus capăt unei perioade de aproape două decenii de conflicte sângeroase între daci și romani.
Legenda morții regelului dac care s-ar fi sinucis, pentru a nu fi capturat viu de romani, devenise faimoasă în Imperiul Roman, într-o epocă în care informațiile circulau extrem de greu. Numele lui Decebal a ajuns să fie menționat în cel puțin șase provincii din toate colțurile Imperiului Roman, arată inscripțiile epigrafice descoperite de-a lungul timpului.
Un astfel de monument, care amintește de regale dac Decebal, a fost descoperit la Sarmizegetusa Regia. Vasul era înalt de un metru şi cu un diametru asemănător și ar fi fost folosit ca obiect de cult, potrivit arheologilor. Pe fragmentele descoperite din el erau ștanțate cuvintele „Decebalvs Per Scorilo“ (Decebal, fiul lui Scorilo), scrise cu litere latine.
Inscripția vasului, în limba latină, a fost interpretată fie ca o indicaţie care arată cui aparţine vasul şi cine l-a executat, fie ca o inscripţie în limba dacă, ce spune că Decebal este fiul lui Scorilo. Ambele interpretări au provocat numeroase controverse.
Indiferent de originea ei, i-a convins pe oamenii de știință că dacii cunoșteau scrierea și o foloseau, cel puțin în rândul elitelor. Vasul dacic a fost reconstituit şi se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti.
Primele informaţii despre descoperirea unor cioburi ale vasului dacic, marcate cu literele „Per Sco Rilo, provin de la începutul secolului al XIX. Au fost menționate de Paul Torok, procuratorul fiscal care a condus săpăturile de la Sarmizegetusa Regia în anii 1803 – 1804.
În 1954, arheologii au cercetat aşezarea civilă din Sarmizegetusa Regia, iar pe una dintre terase, omul de știință Ion Horațiu Crişan a găsit un fragment ceramic cu ştampila DECEBALVS şi un al doilea, cu ştampila PER SCORILO. În anul următor au fost scoase din pământ mai multe fragmente, care erau prinse între rădăcinile unui fag şi s-a constatat că aparţin unui vas de mari dimensiuni.
Locul în care a fost găsit vasul dacic pare să fi fost unul dintre cele mai importante „microcartiere” ale Sarmizegetusei Regia, un fost „palat”, potrivit unor arheologi.
„Ieşită din comun este şi clădirea în interiorul căreia a fost găsit vasul. Constantin Daicoviciu spunea, despre această construcţie, că este neobişnuită din toate punctele de vedere. Este vorba de o construcţie poligonală, din bârne de lemn suprapuse, având 21 de laturi (în alte surse 20) lungi de câte 2 metri. Forma obţinută în plan este virtual circulară, iar clădirea e posibil să fi avut etaj. Se pare că vasul era amplasat în mijlocul uriaşei încăperi circulare”, informa arheologul Aurora Pețan, într-un studiu dedicat vasului.
Primele scrieri, descoperite pe malul Mureșului
Din cele mai vechi timpuri, valea Mureșului, râul care străbate Transilvania de le est la vest, a oferit condiții bune de viață comunităților care au populat teritoriile sale. Rămășițele celor mai vechi așezări descoperite aici datează de peste șase milenii, iar unul dintre aceste orașe preistorice, descoperit în apropiere de satul Turdaș din Hunedoara, avea dimensiuni impresionante, de aproape 100 de hectare.
În apropiere de Turdaș, în satul Tărtăria din județul Alba, rămășițele altui oraș preistoric din aceeași epocă „Turdaș”, considerată una dintre cele mai vechi civilizații din Neolitic, au rezervat oamenilor de știință o altă descoperire importantă.
Aici, în 1961, au fost dezvăluite, potrivit unor istorici, primele dovezi arheologice ale folosirii scrierii în Europa: trei tăbliţe de lut care ar data de peste 5.000 de ani, găsite într-un așa numit complex magic, vechi de peste cinci milenii, alături de aproape 30 de idoli.
Tăbliţele de la Tărtăria reprezentau o formă rudimentară de scriere, potrivit arheologului Nicolae Vlassa, cel care a condus cercetările arheologice.
„Am descoperit 26 de idoli din argilă, o brăţară, doi idoli de marmură (alabastru) şi cele trei tăbliţe de lut ars cu semne incizate şi simboluri care pot fi o formă primitivă a scrierii”, informa Nicolae Vlassa, într-un articol din The New York Times, publicat în 27 martie 1967.
Tăblițele au atras atenţia oamenilor de științăpe una din ele fiind reprezentată imaginea unor animale iar pe celelalte două erau incizate semne pe mai multe rînduri, interpretate drept o scriere rudimentară.
„De forma unor farfurioare rectangulare neregulate şi străbătute de cite un orificiu rotund, tăbliţele măsoară cinci — şase centimetri lăţime, 3 sau 4 lungime şi 1,6 cm înălţime, toate fiind de argilă nisipoasă, arse slab şi având o culoare castaniu-roşcată”, informa omul de știință.
Arheologul Nicolae Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia şi tăbliţele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană. Presa internaţională a relatat despre descoperirea de pe malul Mureşului.
„În timp ce idolii de alabastru puteau fi importaţi din insulele Mării Egee şi brăţara era realizată din os de Spondylus, un animal marin care trăieşte în Mediterana, o analiză chimică a tabletelor demonstra că ele sunt realizate din material local”, informa The New York Times.
Brățările dacice de aur
Cel puţin 24 de brăţări dacice de aur au fost găsite de braconieri, în Sarmizegetusa Regia, iar 13 dintre ele au fost recuperate până în prezent de autorităţile statului român, toate în perioada 2007 – 2011. Ele dovedesc priceperea meșterilor antici din Sarmizegetusa Regia în tainele prelucrării aurului și grandoarea așezării antice.
Povestea brăţărilor de aur din Sarmizgetusa Regia, cele mai preţioase comori dacice, a rămas învăluită în mister. Ele au fost descoperite, potrivit autorităţilor române, în perioada 1999 – 2001, de căutătorii de comori.
Potrivit anchetatorilor, spiralele au greutatea între 700 şi 1.200 de grame (cele recuperate), însă confom unor informaţii aflate la dispoziţa anchetatorilor, unele dintre brăţările cărora le-a fost pierdută urma ar avea şi o greutate de 1.700 de grame.
Unii oameni de știință au contestat autenticitatea lor, pe motiv că dacii nu prelucrau aurul. „Civilizaţia geto-dacică a fost una a argintului. După cum ne demonstrează din plin descoperirile şi cercetările arheologice efectuate de-a lungul a mai bine de două secole, geto-dacii, în istoria lor de peste jumătate de mileniu, nu au utilizat aurul în vreun fel. În niciuna din principalele aşezări şi cetăţi geto-dacice nu s-a găsit niciun obiect de aur de factură locală”, susţinea arheologul Constantin Preda, în 2007.
Acesta contesta relatările despre condiţiile de descoperire ale brăţărilor de aur, arătând că acestea au apărut în mod cert pentru prima dată abia în comerţul de antichităţi.
Alți oameni de știință au confirmat autenticitatea spiralelor de aur, arătând modul în care acestea au putut fi realizate, din aur aluvionar din Transilvania, și destinația lor.
„Lipsa unor apariţii similare indică faptul că toţi meşterii implicaţi în realizarea lor au rezidat la Sarmizegetusa Regia, executând comenzi destinate numai vârfurilor elitei politico-militare şi religioase ale statului. Folosirea acestui tip de bijuterii pare să fi fost restricţionată de practici de ritual şi de semnificaţii politice foarte clare. Versiunea în aur a acestui tip de podoabe care apare numai la Sarmizegetusa ar putea fi un indiciu că purtarea acestora era un apanaj al cercului limitat al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoţi”, arăta istoricul Ernest Oberländer‐Târnoveanu, în studiul „13 din 24… – Brăţările de aur regale dacice de la Sarmizegetusa Regia” .
Barbara Deppert Lippitz, alt om de știință care a cercetat spiralele de aur cu capete de șarpe (dragon), arăta că protomele nu erau considerate artă, ci imagini strâns legate de convingerile religioase ale anticilor.
Matrița din Sarmizegetusa Regia
Matriţa din Sarmizegetusa Regia (video), o piesă antică de bronz, de formă hexagonală, scoasă la iveală în vara anului 2013, de la rădăcina unui fag bătrân doborât de furtuni, confirma prestigiul de care se bucura Sarmizegetusa Regia în Antichitate.
Vechi de circa două milenii, misteriosul obiect antic are o greutate de circa opt kilograme, iar pe cele opt fețe ale sale au fost încrustate scene de luptă între animale, reale şi fabuloase. Dintre acestea din urmă se remarcă grifonii, reprezentaţi în 14 ipostaze, unele, cum sunt medalioanele cu grifoni – lupi sau „lupi înaripaţi”, rar întâlnite.
Alături de grifoni, pe artefact au fost înfăţişaţi lei, tigrii, leoparzi, rinoceri, hipopotami, urşi, mistreţi, lupi, tauri, zimbri, câini, cerbi, cai, ţapi, antilope, iepuri. Redată cu grijă deosebită, tema scenelor reprezentate pe matriţă, lupta dintre animale, este foarte veche şi răspândită pe spaţii culturale vaste, arătau arheologii.
„Pe matriţa din Sarmizegetusa Regia sunt ilustrate motive specifice pentru două arii cultural-artistice aflate în relaţii una cu cealaltă, dar cu identităţi artistice reconoscibile. Pe de-o parte este vorba de lumea romană cu toate nuanţele ei cultural artistice şi tradiţiile regionale, contopite într-un „stil internaţional” răspândit pe spaţii largi şi, de cealalptă parte, lumea nord-pontică în care au fuzionat, încă din epoca greco-scitică stilul animalier atât de drag războinicilor nomazi şi limbajul artistic mediteranean”, informau autorii volumului „Matriţa de bronz de la Sarmizegetusa Regia”, coordonat de arheologul Gelu Florea (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015).
Descoperirea matriței reprezintă și o confirmare a unui fapt documentat de-a lungul timpului de generații de arheologi, că Sarmizegetusa Regia, în ajunul cuceririi de către romani, era un mediu cosmopolit, în care elitele regatului dacic erau capabile să achiziţioneze produse şi servicii de foarte bună calitate, arăta arheologul Gelu Florea.
Se încarcă comentariile...
