Blestemul aurului dacic din Râpa cu Galbeni. Întâmplări stranii în locul tainic al comorilor VIDEO
0Aurul găsit de localnici în urmă cu două secole în Râpa cu galbeni, un loc tainic din Hunedoara, a declanșat o adevărată febră a căutătorilor de comori, care a dus, câțiva ani mai târziu, la descoperirea Sarmizegetusei Regia.
Râpa cu galbeni din Hunedoara nu se află pe vreun traseu turistic, iar locul care îi poartă numele nu este cunoscut cu exactitate.
Oamenii au dat acest nume zonei aflate la izvoarele văii Mici (video), un afluent al râului Anineș care curge în ținutul cetăților dacice și se revarsă în Apa Grădiștii (Orăștiei), în satul Grădiștea de Munte de la poalele Sarmizegetusei Regia.
Comori dacice în Râpa cu Galbeni
Povestea Râpei cu galbeni a început în jurul anului 1790, când un localnic din Strugari (Ludeştii de Sus), pe nume Alion Bodea îi instalase stâna de oi în apropierea văii comorilor, fără să știe ce ascunde aceasta.
Omul luase în arendă câteva păşuni în zona Vârtoapelor şi a Comărnicelului Cetei şi îşi aducea acolo turmele la păşunat pe timpul verii, scrie arheologul Aurora Pețan, în volumul „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea Cetăţii” (2018). În vara acelui an, o furtună puternică a smuls din rădăcini un fag secular aflat pe marginea unei vâlcele și l-a culcat la pământ.
„În timpul furtunii, la stână se afla doar una dintre fetiţele lui Alion Bodea, pe nume Sânziana. Aceasta s-a adăpostit cu mieii în peştera din Capul Pietrii, pe timpul furtunii, timp în care o parte a terenului pe care se afla ţarcul oilor s-a surpat, odată cu prăbuşirea paltinului. Întoarsă la stână după furtună, fetiţa a observat că malul nou format, adânc de 7 – 8 metri, era acoperit cu pete galbene strălucitoare, care se întindeau şi pe mare parte a văii: un uriaş tezaur format din monede de aur fusese scos la suprafaţă. Multe dintre monede erau prinse în bulgări mai mari sau mai mici”, arăta autoarea volumului Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea Cetăţii”.
Copila și-a anunțat tatăl, care se afla cu turma de oi pe Comărnicelul Cetei, mai sus de izvoarele văii Mici, iar până seara, acesta a cules o mare parte a tezaurelor, pe care l-a pus în oalele şi butoaiele de la stână.
A doua zi dimineaţa, ciobanul a încărcat aurul în căruţă şi l-a transportat la Strugari. Povestea spune că ar fi avut nevoie de patru zile pentru a duce întreaga comoară acasă, iar o altă variantă a legendei arată că acesta ar fi ascuns o parte a aurului într-o peşteră, care de atunci îi poartă numele.
Ciobanul a păstrat secretul comorii, deși a prosperat vizibil în scurt timp de pe urma ei. Localnicii îl știau însă ca fiind un om gospodar, astfel că nu s-au mirat de averea pe care acesta o strânsese.
A doua comoară de pe valea Mică
La câțiva ani de la prima comoară găsită în Râpa cu galbeni, un alt tezaur valoros de monede antice de aur (Lysimach) ar fi ieșit la iveală în aceleași locuri de la izvoarele văii Mici.
Potrivit documentelor Fiscului austriac, citate în cartea „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea Cetăţii”, Ilisie și Gheorghe, doi adolescenți care umblau cu porcii prin zonă, au observat în pământul scurmat de animale, strălucind, o monedă de aur. Copiii nu s-au atins de ea, din superstiție, însă le-au povestit întâmplarea părinților.
Câteva zile mai târziu, tatăl lui Ilisie, Arimie Popa din satul Ocolișul Mic, s-a dus la locul descoperirii și a scotocit și el pământul cu un par ascuțit, scoțând la iveală câteva sute de monede de aur. S-a mai întors de două ori în același loc, înainte de sosirea înghețului și în primăvara anului următor, și de fiecare dată a descoperit alte tezaure cu sute de monede de aur.
Bărbatul nu a putut păstra secretul comorii din Valea Mică, iar în scurt timp și alți localnici i-au călcat pe urme găsind galbeni în aceeași zonă. Arimie Popa a fost denunțat și a trebuit să verse o parte din comoară (280 de galbeni) monetăriei din Alba Iulia. Nu se știe câți galbeni a reușit să ascundă ciobanul de autoritățile care l-au cercetat și nici locul exact al descoperirii tezaurelor. Însă numele de Râpa cu Galbeni devenise cunoscut ca loc al comorilor.
În anii următori, procuratorul fiscal Paul Torok, s-a deplasat în zonă și a cerut localnicilor să renunțe la căutarea comorilor, însă febra aurului cuprinsese pe aproape toată lumea. Între timp, au fost aduși specialiști în minerit pentru a cerceta locurile care păstrau ruine antice, în căutarea aurului.
„Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).
Cercetările făcute de autorități în anii 1803 - 1805 pe dealurile din împrejurimile satului Grădiștea de Munte au dus la descoperirea Sarmizegetusei Regia, aflată la circa cinci kilometri, în linie dreaptă, de Râpa cu galbeni. Ruinele cetății dacice au fost puse sub pază, însă localnicii nu au putut fi opriți din goana după comori.
Râpa cu galbeni – loc blestemat
Legendele comorilor de la Râpa cu galbeni au fost transmise generațiilor următoare, iar căutătorii de comori au continuat să dea târcoale ținutului, în deceniile care au urmat. Poveștile aurului au păstrat și o parte „întunecoasă” – cea a blestemelor pe care tezaurele le-ar aduce celor care le descoperă.
Cornelius Ionescu a explorat acest loc în anii ’80 și a fost avertizat de localnici să nu se apropie de Râpa cu Galbeni.
„O pală de vânt brusc apărută dinspre munţi a făcut să zornăie deodată o porţiune mai abruptă a văii din dreapta. M-am oprit brusc, cu frică. Da, nu aveam niciun dubiu, ea era. Râpa cu galbeni sau cu denumirea mai veche Valea Comorii, din care curg lisimahi (n.r. monede antice) de clincăne valea când bate vântul şi sclipesc frunzele de parcă ar fi pline de licurici. Aşa şi era. Frunzele de pe jos se mişcau şi de sub ele mii de sclipiri aurii şi argintii săreau parcă în sus, împinse de ceva sau de cineva. „Nu luaţi, dom engineriu, ăştia sunt blestemaţi”. Nu aş fi luat chiar dacă nu îmi spunea, dârdâiam şi aşa”, relata Cornelius Ionescu, pe blogul său.
Câteva terase antropice și rămășițele unui turn antic puteau fi observate în apropierea de locul comorilor legendare.
În văile adânci din zonă, urmele unor gropi săpate de vânătorii au dăinuit mult timp. Locul păstra o atmosferă stranie, își amintea Cornelius Ionescu.
„Unele locuri ştiu să se ascundă singure, îşi poartă de grijă şi doar în unele momente crepusculare ale timpului înfloresc precum o orhidee mov. Am coborât pe acelaşi drum, de parcă ne urmărea cineva din spate. Ne uitam toţi trei din când în când înapoi. Ceva rece ne privea sigur. Bine că nu am luat nici un galben. Mai luaseră oamenii de acolo pe la 1806 şi bine nu le-a fost, iar potera nu a găsit nimic în Râpa cu galbeni. Mai ales că unul a alunecat cică pe frunze, s-a dat peste cap până şi l-a crăpat de tot de un fag, fără nume pe atunci”, își amintea autorul.
Arheologii au descoperit, la rândul lor, unelte de fier și ceramică dacică pictată. Pădurea deasă ascunde însă rămășițele vechilor așezări, puțin cercetate de oamenii de știință.
Cale ferată și funiculare pe valea Mică
În secolul XX, valea Mică a fost cunoscută mai mult pentru exploatările forestiere care au funcționat aici. Aproape de izvoarele pârâului se găsesc încă rămășițele metalice ale unor funiculare cu care erau transportați buștenii.
Mai în vale, s-a păstrat terasamentul fostei căi ferate forestiere care urca din Orăștie, pe valea Grădiștii și se ramifica din satul Grădiștea de munte, pe văile Rea, Mică, Anineșului și Godeanului, până la poalele cetății dacice Sarmizegetusa Regia.
Drumul spre Râpa cu Galbeni pornește din zona bisericii aflată în centrul satului Grădiștea de Munte, Hunedoara, pe valea Anineșului. La circa trei kilometri, la podul unde se unesc pârâurile Valea mică și Anineș, călătorii urmează cursul văii Mici, spre izvoarele acesteia. Din stânga podului peste Anineș traseul se suprapune cu fostul terasament al căii ferate forestiere care a funcționat până în anii ’70.
Pe drumul de fier au circulat, încă de la începutul secolului XX, mocănițele la care erau atașate platforme pentru bușteni, Linia începea din Orăștie, de la o întreprinderea forestieră (IFET) și urca pe valea Grădiștii, ramificându-se pe văile Rea, Mică, Godeanu și Anineșului.
Terasamentul fostei căi ferate mai este vizibil câteva sute de metri, apoi traseul se suprapune unui drum forestier care urcă pe cursul văii Mici. Drumul se pierde în dreptul unei stâncării, aproape de izvoarele pârâului, unde bolovanii uriași prăvăliți din versant oferă o priveliște spectaculoasă.
Valea Mică formează aici mai multe căderi de apă, printre stâncile masive și ascuțite. Deasupra lor ar fi fost, potrivit istoricilor, Râpa cu Galbeni.
Se încarcă comentariile...
