Ce ascund pădurile „fermecate” din jurul capitalei dacilor. Topul enigmelor din Munţii Orăştiei VIDEO
0
Capitala dacilor din Munţii Orăştiei este înconjurată de mii de hectare de păduri, călcate rar de oameni. Aici sunt rămăşiţele unor aşezări antice misterioase, sunt ascunzişurile celor mai preţioase comori din România, dar şi locurile scormonite în căutarea unor metale rare.
De-a lungul secolelor, codrii au cuprins cea mai mare parte a ţinutului de la poalele Vârfului Godeanu, considerat muntele sfânt al dacilor, care se înalţă în Munţii Orăştiei, deasupra Sarmizegetusei Regia.
Goana după comori de la începutul secolului al XIX-lea a dus la descoperirea capitalei dacilor, însă multe dintre vestigiile antice din împrejurimile sale au rămas ascunse în pământ, sub pădurea deasă, a cărei armonie a fost rar tulburată de oameni.
Pădurea de aur a Sarmizegetusei Regia
În jurul templelor din Sarmizegetusa Regia, fagii seculari au atins dimensiuni impresionante, de peste 30 de metri, iar uneori, când furia naturii i-a doborât la pământ, la rădăcinile lor au fost descoperite comori. Cea mai preţioasă dintre cele cunoscute a fost scoasă la iveală, în vara anului 2013, după o furtună violentă din noaptea de Sânziene.
Sarmizegetusa Regia. ADEVĂRUL
Atunci, vijeliile au smuls mai mulţi copaci, iar la rădăcina unuia dintre ei, Vladimir Brilinsky, la acea vreme administrator al sitului UNESCO, a descoperit un obiect hexagonal misterios, pe care arheologii l-au numit matriţa de bronz din Sarmizegetusa Regia. „Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ”, relata Vladimir Brilinsky.
Brăţară dacică. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Piesa masivă de bronz, bogat împodobită cu înfăţişări ale unor animale de pradă, reale şi fabuloase, înfăţişate luptându-se între ele, continuă să păstreze o mulţime de enigme, neelucidate încă de oamenii de ştiinţă care au studiat-o în detaliu. Vladimir Brilinsky a predat-o autorităţilor, iar acum ea poate fi admirată la muzeul din Deva.
În schimb, zeci de kilograme de aur, descoperite de braconierii arheologi în pădurile din împrejurimile Sarmizegetusei Regia şi-au pierdut urma, unele poate pentru totdeauna. În ultimele trei decenii, potrivit informărilor oficiale, căutătorii de comori au găsit peste 40 de tezaure antice preţioase în zona cetăţilor dacice, care însumau aproape 100 de kilograme de aur şi circa 40 de kilograme de argint. Cele mai multe dintre tezaure au fost apoi traficate pe piaţa neagră a antichităţilor.
Printre cele mai valoroase artefacte dacice se numără cel puţin 24 de brăţări dacice de aur masiv găsite de braconieri în Sarmizegetusa Regia, în perioada 1999 – 2001. Doar 13 dintre ele au fost recuperate până în prezent de autorităţile statului român, toate în perioada 2007 – 2011. Mii de monede de aur şi-au pierdut şi ele urma după ce au fost furate din pădurea de comori a Sarmizegetusei Regia.
Misterioasele mine de uraniu din munţi
Versanţii din ţinutul Sarmizegetusei au fost scormoniţi în trecut, nu doar în căutarea aurului, dar şi a unor zăcăminte de metale rare. Încă din anii ´40, susţin unii dintre localnici, oamenii au scotocit după minereu de uraniu în mai multe locuri din Munţii Orăştiei.
„Primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute de nemţi, prin 1942-1943, acei nemţi care l-au ajutat pe Constantin Daicoviciu să facă săpăturile la Cetate. Mina pe care o începuseră se mai vede şi acum, se numeşte, cu umorul caracteristic românilor, Gaura Neamţului, şi se află puţin mai sus de sat, pe malul drept al apei”, relata Cornelius Ionescu, un bun cunoscător al zonei.
Pădurile din jurul Sarmizegetusei Regia. ADEVĂRUL
În primii ani de comunism, când exploatarea resurselor naturale ale României era controlată în mare parte de sovietici, goana după metalele rare a continuat în Munţii Orăştiei, până în vecinătatea Sarmizegetusei Regia, însă zăcămintele descoperite nu au fost considerate viabile.
„În timpul ocupaţiei sovietice şi până prin 1980 s-au făcut în continuare săpături, dar doar pentru prospectare, nu şi de exploatare. Minele de pe versantul stâng al Grădiştei, de pe valea Valea Gerosu, Valea Largă sunt făcute de ruşi pentru exploatarea uraniului. Minele au fost, de fapt, abandonate după 1989, lăsându-se închiderea lor pe seama timpului”, afirma Cornelius Ionescu.
În anii 2000, la trei decenii de la închiderea perimetrelor miniere, unii localnici se plângeau de faptul că locurile unde se mai vedeau încă rămăşiţele minelor nu au fost ecologizate. Garda de Mediu Hunedoara anunţa însă că fostele perimetre miniere nu prezentau un nivel ridicat de radiaţii, încât să pună în pericol sănătatea oamenilor.
Preotesele de la Feţele Albe
De la poalele Dealului Grădiştii, pe care a fost clădită Sarmizegetusa Regia, o potecă desprinsă din şoseaua spre capitala dacilor urcă abrupt prin pădurea întunecoasă, spre aşezarea dacică Feţele Albe, despre care localnicii cred că a fost locul unde trăiau preotesele zeiţei Bendis, divinitatea nopţii şi a farmecelor.
Ascunsă în pădurea din vecinătatea Sarmizegetusei Regia, cetatea misterioasă a atras atenţia arheologilor la mijlocul secolului trecut. A fost cercetată în anii ´60, iar oamenii de ştiinţă s-au arătat impresionaţi de rezultatele descoperirilor de aici. Unii au numit locul „un cartier de lux al capitalei dacilor”, ridicat în locul numit Şesul cu brânză, după ce dacii au dăltuit stânca pentru a face loc unor terase, consolidate cu ziduri puternice.
Feţele Albe. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
„Complexul de ziduri de pe terasă dă impresia unei aşezări mari, înfloritoare, pentru amenajarea căreia s-au făcut multe eforturi. Terasele suprapuse, încinse de brâurile zidurilor de calcar, aduc în minte, păstrând, fireşte, proporţiile, imaginea Pergamului elenistic. Nicio aşezare dacică descoperită până acum nu se poate compara, din punct de vedere arhitectonic, cu ceea ce s-a găsit la Feţele Albe. Un tablou asemănător îl oferă doar terasele incintei sacre de la Sarmizegetusa”, arătau arheologii Hadrian Daicoviciu şi Ioan Glodariu, într-un studiu publicat în 1969.
Zid dacic în Feţele Albe. ADEVĂRUL
În Antichitate, Feţele Albe cuprindea zeci de locuinţe şi cel puţin două temple, dar şi un sistem de captare a apei prin conducte, ale căror rămăşiţe pot fi văzute şi în prezent. Deşi se află la mai puţin de patru kilometri de Sarmizegetusa Regia, Feţele Albe a rămas unul dintre cele mai neglijate monumente istorice din România. Turiştii, căutătorii de comori şi amatorii de ritualuri veniţi în număr tot mai mare aici au grăbit devastarea sitului.
Zânele de la „Platoul Vârtoapelor”
Un alt loc cu rezonanţe magice este Platoul Vârtoapelor, o poiană întinsă pe o culme înconjurată de păduri, la capătul unui drum de două ore pe jos, care porneşte din satul Grădiştea de Munte. Credinţele vechi despre zânele care protejează aşezarea din munţi şi o împodobesc primăvara cu flori s-au înrădăcinat în conştiinţa multor localnici.
Oamenii le numesc „Alea Frumoase“ şi amintesc despre legendele în care fiinţele supranaturale – iele, zâne, frumoase – îşi fac simţită prezenţa în diferite împrejurări, transformând natura după placul lor.
Asocierea locului cu zânele nu este întâmplătoare, într-un ţinut în care de-a lungul timpului au fost descoperite nenumărate artefacte antice dedicate unor zeităţi feminine, iar multe locuri păstrează legende atribuite acestora.
Platoul Vârtoapelor. Foto: Remus Suciu
„Miturile străvechi îşi au şi aici, pe dealurile din jurul cetăţilor dacice, o străveche vatră. Zeităţile feminine şi-au schimbat numele şi uneori atribuţiile, dar semnificaţia lor a rămas. Vechea Bendis a tracilor trăia şi în Artemis a grecilor, iar mai târziu Diana romanilor a devenit în limba română Sânziana, pe care poporul român a sărbătorit-o prin pluralul numelui, Sânzienele, poate însumând mai multe zeităţi între care atât de firesc şi-au putut găsi locul şi Alea Frumoase“, scria etnologul Lucia Apolzan, în lucrarea „Aspecte ale culturii spirituale“, apărută în 1981.
Conform tradiţiei locale a comunităţilor din Munţii Orăştiei, „Alea Frumoase“ îşi fac simţită prezenţa noaptea prin sunete muzicale şi vibraţii distinse în natură. Sunt auzite, relatau localnicii, în preajma stâncilor, a gurilor de plai şi în poienile înconjurate de arbori bătrâni, iar uneori cei care se apropie de ele sunt pedepsiţi: „li se schimbă chipul, se strămută uitătura“, spun oamenii locului, citaţi în lucrările Luciei Apolzan.
Marele zid dacic
Plin de mistere este şi zidul dacic construit pe coama dealului, deasupra peşterilor Cioclovina şi Ponorici, în apropiere de cetatea dacică Piatra Roşie. Rămăşiţele zidului întins pe mai mult de doi kilometri pot fi observate în pădurea care acoperă vârful Chiciura (1.022 metri).
Localnicii l-au numit „troianul” şi, potrivit arheologilor, ar fi fost ridicat de daci pentru a apăra cetăţile dacice, în special Sarmizegetusa Regia, în faţa unei invazii a romanilor iniţiată dinspre sudul ţării, prin valea Streiului.
Troianul. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Valul de pământ şi piatră, bine conservat pe unele sectoare, este prevăzut cu alte peste 30 de valuri secundare dispuse oblic faţă de el, care ar fi avut rolul să îngreuneze înaintarea invadatorilor.
„Vădit lucru, avem de-a face cu un zid sec format din bucăţi de piatră calcaroasă de stâncă şi de foarte puţin pământ, strâns de ambele laturi de o palisadă de lemn, eventual de un gard împletit. Prin arderea palisadei, s-au calcinat pietrele, s-a roşit pământul dintre ele şi s-a prăbuşit partea de sus a Troianului. Evident că grosimea originală a valului cu palisadă cu tot n-a putut fi mai mare de 2-2,50 metri. Ce se vede acum nu este decât rezultatul prăbuşirii Troianului”, scria omul de ştiinţă Constantin Daicoviciu, în monografia cetăţii Piatra Roşie (1949).
Troianul. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În următoarele decenii, „marele zid dacic” nu a mai primit atenţia cuvenită din partea oamenilor de ştiinţă, iar puţini dintre oaspeţii locului ştiu despre existenţa sa.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
