De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori
0
Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.
Dacii credeau în nemurirea sufletului şi considerau moartea ca o simplă schimbare de ţară, potrivit istoricilor. „Se credeau nemuritori”, i-a caracterizat Herodot (n. 484 î.Hr. - d. 425 î.H), istoricul grec care i-a prezentat în relatările sale despre campaniile militare conduse de puternicul rege persan Darius, cu două milenii şi jumătate. Atunci Persia se afla într-una din cele mai înfloritoare perioade din existenţa ei, într-o expansiune teritorială căreia geţii (dacii) au încercat să i se opună.
„Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor".
Sacrificii umane aduse zeului
„Părintele istoriei”, aşa cum a fost numit Herodot, relata că geţii (dacii) credeau că atunci când pier vor merge la zeul lor Zamolxis, căruia îi închinau sacrificii umane.
„Tot în al cincilea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit cu solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii.
Cine a fost Zamolxis
În scrierile lui Herodot este menţionată povestea lui Zamolxis, aflată de la grecii care locuiau în Strântoarea Dardanele. Potrivit istoricului, Zamolxis era un discipol al înţeleptului Pitagora, care trăise printre greci şi se întorsese apoi în Tracia.
„Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui. Iată ce povestesc c-ar fi făcut el. Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pithagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine”, relata Herodot, potrivit istoricului Ioan Marius Grec, autor al volumului „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.
Peştera lui Zamolxis
Strabon (n. 63 î. Hr. - d. 26 d. Hr.), un al istoric important al lumii antice, prelua o parte din relatările lui Herodot despre Zamolxis, adăugând că acesta făcea proorociri.
„Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor – întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. La început, el a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp, a fost socotit el însuşi zeu, iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el, şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei. Muntele unde se afla peştera a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa: i se zicea Kogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”, relata Strabon, în Geografia.
Zamolxis, cunoscut de greci
Filozoful grec Platon (n. 427 î.Hr. — d. 347 î.Hr.) l-a menţionat la rândul său pe Zamolxis. A făcut-o în scrierile în care a relatat despre descântecul aflat de la „un doctor trac, unul din ucenicii lui Zamolxe despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide, potrivit istoricului Ioan Marius Grec, autor al volumului „Zamolxis Realitate şi mit în religia geto-dacilor”.
Istoricul grec Iordanes (secolul IV) l-a descris pe Zamolxis ca rege al geţilor, filosof şi erudit. Un alt istoric grec, Porphyr, relata despre Zamolxis că a fost discipol al lui Pitagora, iar numele său îi fusese dat astfel pentru că la naştere fusese înfăşurat într-o blană de urs, numită de traci zalmos.
„Zamolxis, un trac care a fost sclavul lui Pitagora şi a ascultat învăţăturile sale, când a fost eliberat şi s-a întors la geţi le-a dat acestora legi şi i-a îndemnat pe concetăţeni să fie viteji, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar şi acum mulţi dintre barbari îi conving pe fii lor că sufletul celor morţi nu poate să piară, ci supravieţuieşte şi că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să fie curajoşi în faţa primejdiilor. Fiindcă i-a educat în acest fel pe geţi şi le-a dat legi scrise, Zamolxis este socotit de către ei drept cel mai mare dintre zei”, scria Iamblichos (secolul III), în lucrarea sa „Viaţa lui Pitagora”.
Nu le era teamă de moarte
Lucian Blaga a fost unul dintre umaniştii români care au căutat explicaţii pentru modul în care geţii priveau nemurirea.
„Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal. Nemurirea îl preocupă nu atât ca un lucru de la sine înţeles, ci mai curând ca un ce de dobândit pe o cale oarecare, unde totdeauna magia intervine într-un fel. Se pare de altfel că preoţii geţi, ca şi druizii la Celţi, erau impresionanţi meşteri ai magiei”, arăta Lucian Blaga, în articolul „Getica”, publicat în revista de filozofie Saeculum, în 1943.
Vă recomandăm şi:
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.
Cetăţile dacice din jurul Sarmizegetusei Regia au fost lăsate pradă profanatorilor
Patru cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO, aflate în împrejurimile celebrei Sarmizegetusa Regia, au rămas abandonate la mila profanatorilor şi a braconierilor. Ministerul Culturii s-a opus deocamdată demersurilor autorităţilor judeţene de a administra siturile, însă nici nu a luat alte măsuri pentru a proteja monumentele istorice.
O matriţă din bronz, din atelierul unui bijutier din vremea dacilor, se va alătura colecţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Va fi piesa de rezistenţă a unui muzeu care adăposteşte peste două kilograme de aur şi peste trei kilograme de argint în bijuterii şi obiecte de artizanat vechi de până la două milenii.
Se încarcă comentariile...
