Video #RomâniaNeUnește | Din inimă pentru țară: mesaje, gânduri și emoții de la români care o iubesc necondiționat
0De Ziua Națională, într-o perioadă în care părem tot mai dezbinați, „Adevărul” a lansat provocarea de a căuta în noi răspunsul la întrebări simple: ce ne unește și ce ne leagă de România? Vă invităm să descoperiți răspunsul oferit de personalități din domenii diverse.
FOTO colaj: Nadia Comăneci, Andreea Marin, Adrian Despot, Sever Voinescu, Maia Morgenstern, Adina Buzatu
Într-o perioadă în care părem tot mai dezbinați, „Adevărul” vă invită, de Ziua Națională, să reflectăm împreună la ceea ce încă ne unește.
De ce am rămas în România? De ce ne dorim să ne întoarcem acasă? De ce ne e dor de România? De ce o vrem mai curajoasă, mai hotărâtă să vorbească pentru noi? De ce o visăm mai frumoasă, cu drumuri demne de locurile pe care le străbat, cu stațiuni primitoare și orașe înfloritoare? De ce o vrem mai bogată, mai sigură, mai dreaptă? De ce vrem guvernanți mai onești, care să se gândească mai mult la ea și, implicit, la noi?
Toate acestea sunt piese ale aceluiași puzzle complex care, în esență, vorbește despre legătura noastră profundǎ cu România.
O legǎturǎ care nu se pierde, chiar și atunci când ne supără sau ne dezamăgește ceva. O legǎturǎ care ne face să vrem mai mult și mai bine pentru țara noastră. O legǎturǎ care, în momentele-cheie, ne aduce din nou împreună.
„Adevărata forță nu vine doar din medalii, ci din oamenii care cred, speră și merg mai departe împreună. Românii mei!”
Aflați în cele ce urmează răspunsurile românilor care au urcat tricolorul românesc pe podiumuri mondiale și în fața cărora ne înclinăm, români care adună milioane de conaționali în fața televizoarelor, români ale căror scrieri le citim cu plăcere sau pe care-i ascultăm cu nesaț, oameni de la care așteptăm răspunsuri când realitatea economică devine de neînțeles, creatori de bine în comunități etc..
Nadia Comăneci:
România va rămâne întotdeauna „ACASĂ”. Aici am pășit pentru prima dată în sala de gimnastică, aici mi-am început cariera și m-am format ca viitor campion olimpic. Iubesc România și îi iubesc pe români, pentru credința lor neclintită într-un mâine mai bun, pentru puterea de a nu renunța și de a merge înainte indiferent de obstacole, dar și pentru acea minunată capacitate de a face haz de necaz, care menține mereu viu spiritul optimist al acestui popor. Oriunde m-a purtat și mă va purta destinul, România va rămâne rădăcina mea și sufletul meu.
Și ori de câte ori privesc înapoi, îmi amintesc că adevărata forță nu vine doar din medalii, ci din oamenii care cred, speră și merg mai departe împreună. Românii mei!
Andreea Marin, realizator TV:
Ne unește credința, ne apropie spiritul nostru și felul de a simți, speranța, gândul înțelept.
Doresc fiecărui român putere și sănătate, credință și bucuria de a prețui viața, cu bune și mai puține, așa cum e ea, în fiecare zi! La mulți ani!
Dragoș Dolănescu, fost deputat în Costa Rica, fiul îndrăgitului interpret de muzică populară Ion Dolănescu:
Ce îi unesc pe români? Credința și tradițiile. În străinătate, când pleacă la muncă, românii se adaptează cel mai ușor, trăiesc în comunitate, merg la aceeași biserică, se ajută, la greu, ca în țară. În plus, încă există fericirea, bucuria de a trăi, asta nu i-o ia nimeni românului. De 1 Decembrie le doresc românilor pace, că-i mai bună decât toate, sper să se termine cât mai curând problemele de la graniță!
Florentina Iana, redactor-șef OK! Magazin Romania:
Dincolo de toate divergențele noastre ca popor, există anumite fire invizibile care ne unesc mai mult decât am crede noi. Este un cumul de sentimente. Reziliența noastră istorică, căldura sufletească și omenia, care apar mai ales în momente grele, și adaptabilitatea noastră. Românul este o fire pașnică. Nu are pretenții teritoriale, nu este o fire belicoasă, dar are o singură pretenție: să i se respecte independența, iar asta cred că transpare în fiecare dintre noi.
Adrian Negrescu, consultant financiar:
Dincolo de politică, de schimbările sociale, administrative, de mentalităţi şi de speranţe, românii au trecut, în ultimii 36 de ani, prin cea mai amplă revoluţie economică din istorie.
Au fost 36 de ani plini de provocări, de curbe de sacrificiu, de deziluzii şi eşecuri, dar şi de profit, de poveşti de succes, de speranţe şi confirmări.
A fost istoria unei generaţii care şi-a dorit să trăiască mai bine. Unii au reuşit, alţii nu.
Unii au plecat peste graniţe, alţii au rămas aici şi au construit capitalismul.
Unii s-au adaptat noii realităţi, alţii, din păcate, au rămas închistaţi în trecut, incapabili să îşi depăşească condiţia.
O istorie a economiei de după 1989 este una greu de scris, e o adevărată provocare. Şi asta pentru că este ca o poveste plină de suspans, demnă de un scenariu de film, care cu greu poate fi privită dintr-o perspectivă imparţială.
Au fost atât de multe evenimente, atât de multe schimbări, atât de multe promisiuni, atât de multe percepţii diferite încât e aproape o misiune imposibilă să relatezi povestea ultimilor 36 de ani doar ca pe o înşiruire de evenimente, de decizii, de cifre.
Povestea economică a ultimilor 36 de ani este, în fapt, ca un reality show pe care l-am trăit cu entuziasm, cu pasiune, cu speranţe.
Este o istorie care, pe ansamblu, dincolo de momentele de suspans, de crize, de curbele de sacrificiu, are o perspectivă pozitivă.
Economia românească a crescut spectaculos în aceşti 36 de ani, viaţa noastră s-a schimbat fundamental, lumea din jurul nostru este cu totul alta decât cea pe care o vedeam, de la distanţă, în 1989.
„Un lucru a rămas în picioare, dincolo de praful gros așternut pe «idealurile Revoluției din 1989»: optimismul românilor”
Privită din România comunistă, lumea, mai ales Occidentul, era atunci o destinaţie abstractă, un loc în care cu greu puteai ajunge – pentru majoritatea populaţiei călătoria în Franţa, în Italia, în Spania era un fel de „Fata Morgana”. Ştiam din filme, trăiam din filme istoria acestor locuri, dar prea puţini dintre noi avusesem şansa de a vedea cu ochii noştri Luvrul şi Parisul din cărţile lui Dumas, Turnul din Pisa, Roma împăratului Traian sau Barcelona lui Dali.
Lumea era, în 1989, o realitate percepută de cei mai mulţi dintre noi prin cărţile pe care le citeam dar şi prin sita deasă a cenzurii comuniste, reliefată în mare parte prin telejurnalele de la TVR şi publicaţiile de profil. 36 de ani mai târziu, România e o ţară profund schimbată. Nu îndeajuns pe cât ne-am dorit. Nu avem încă nivelul de trai pe care l-am sperat, nu avem autostrăzile, școlile, spitalele din Occident, dar măcar avem libertatea și posibilitatea de a face ce ne dorim, de a încerca să ne facem o viaţă mai bună. Aici sau în altă țară.
Un lucru a rămas în picioare, dincolo de praful gros așternut pe ,,idealurile Revoluției din 1989’’ – optimismul românilor – capacitatea lor de a trece cu bine peste provocări, de a se reinventa, de a se adapta vremurilor. O trăsătură pe care istoricii o cunosc poate cel mai bine – este cea care ne-a ţinut împreună pe aceste locuri în toată istoria noastră, indiferent de vremuri.
„Cred că Ziua Națională de anul acesta pune mai mult decît în alți ani problema patriotismului”
Sever Voinescu, redactor-șef al revistei „Dilema”:
În fiecare an, indiferent de capriciile meteorologice, ziua de 1 Decembrie e clară! Și clarifică. E liniștită ca o zi de duminică, dar e plină de semnificații ca nici o altă duminică. Gîndurile mele sînt mai limpezi, cugetul meu e mai ușor, disponibilitatea mea spre compatrioți e mai mare. Poată că vă recunoașteți și dumneavoastră în ceea ce spun. Mie îmi place că se umple telefonul și internetul de urări ”La Mulți Ani, România!”, chiar dacă, totuși, sînt exagerat de multe și ipocrite în marea lor majoritate. Dacă jumătate dintre românii care tastează pe telefon urări de ani mulți țării ar avea grijă de ea, sau măcar s-ar abține să o lovească, să o fure, să o înșele, să o slăbească, departe am fi...
Cred că Ziua Națională de anul acesta pune mai mult decît în alți ani problema patriotismului. Ce înseamnă în România de azi să fii patriot? Noi avem o tradiție, caraghioasă și dezgustătoare deopotrivă, a hoardelor de patrioți zgomotoși. Pentru mulți, patriotismul este o declamațiune lăcrămoasă la finalul aburit al unei mese copioase mult stropită cu licori, un delir politico-mistic al cîte unui Georgescu sau o cafteală la stadion cu galeria adversă. Avem și o tradiție sensibilă a patriotismului liric. Pentru mulți, patriotismul înseamnă ia, Balada lui Ciprian Porumbescu, cu suspine la limita lacrimei și amintirea – adeseori falsă – a cîmpului de flori de la marginea satului bunicilor pe care alergau desculți în copilărie, alături de copiii satului și de veselul cîine Azorel. Această din urmă versiune, recunosc, e benignă și are meritul că ține patriotismul în zona sentimentului curat, lipsit de ură și resentiment. Adică, ține patriotismul departe de naționalism.
Mă gîndesc de mai multă vreme la problema patriotismului și cred că pot schița rapid trei condiții fără de care nu există patriotism. Prima: să nu furi! Nici măcar nu poți deschide problema patriotismului cuiva care își fură țara sau/și își fură ori își înșală compatrioții. Este, pentru mine, de neconceput că s-ar putea spune despre un hoț sau despre un escroc că e patriot. Românii nu merită să fie furați și înșelați. A doua: să îți faci treaba pe care o ai de făcut cît de bine poți. Să fii convins că, indiferent ce ai de făcut, munca ta are efecte sociale, alți români, mulți sau puțini, simt direct rezultatele muncii tale. Românii nu merită să primească de la tine ceva de proastă calitate. A treia: să te străduiești să vorbești frumos, expresiv și cuviincios limba română. Nu e cazul să spun cît de importantă este limba noastră pentru noi. Românii merită cea mai frumoasă limbă română.
Asta înseamnă cu adevărat să fii patriot în România de azi! Și nimic nu doresc mai mult țării mele decît să aibă parte de cît mai mulți patrioți!
Virgil Ianțu, realizator TV:
Ce mă ține unit de România? Aș putea spune locurile, dar nu este doar asta. Sunt oamenii, copiii pe care i-am ascultat 25 de ani, părinții emoționați, prietenii mei, familia mea, toate poveștile care m-au crescut și m-au format. România este energia asta care te trage înapoi oriunde ai fi. Și cred că doar uniți putem să-i dăm înapoi respect, grijă, dorința de a fi mai buni. Pentru că România nu este doar o țară, România suntem noi.
„Patria este sentimentul pe care îl au cei care trec pe sub Arcul de Triumf, de fiecare Zi Națională”
Ion M.Ioniţă, redactor-şef Historia:
1 Decembrie, cum regăsim România?
România este în prezent mai prosperă, mai dezvoltată, mai liberă şi mai sigură decât a fost vreodată, până acum. Cu toate astea, mulți dintre cetățenii ei , fie că trăiesc în țară, fie că locuiesc în străinătate, văd lucrurile pe dos. Nemulțumirile sunt justificate, mai ales în aceste vremuri, când oamenii plătesc factura unor cheltuieli exorbitante angajate electoral în 2024, cheltuieli pe care statul nu le mai poate susține. Dar distanța dintre realitate și percepție este, totuși, prea mare, parcă trăim în două țări diferite. Unde este România între imaginile diametral diferite pe care le avem despre ea?
De 1 Decembrie reapar, an de an, vechile clișee. Apar sau reapar și manifestările sincere. Este sărbătoare, dar este şi îngrijorare. Cum regăsim România, înainte să fim în pericol real de a o pierde? Un răspuns, cu siguranță, nu singurul, ar fi reîntoarcerea la spiritul Zilei de 1 Decembrie 1918. Când, în condiții grele, românii s-au adunat la Alba Iulia. Când nimic altceva nu a contat. Când patria a însemnat unul și același lucru pentru toți cei care au trăit pe 1 Decembrie 1918 împlinirea unui vis. Patria este sentimentul pe care îl au cei care trec pe sub Arcul de Triumf, de fiecare Zi Națională, nimic nu poate fi mai presus în acele momente.
Restul sunt lucruri obișnuite. Mai rele și mai bune. Dar ele pot fi făcute să meargă mai bine. Depinde de fiecare dintre noi.
Atena Boca, fondatoarea comunității La Primul Bebe:
În facultate am avut marea șansă să lucrez în America pentru câteva luni și acela a fost primul moment în care am înțeles că nu voi putea părăsi România niciodată. Mi-ar fi prea dor de părinții mei, de prietenii mei și de locurile pe care le iubesc atât de mult. Cred că nu ne naștem întâmplător într-un anume loc și mulți dintre noi ne găsim misiunea vieții chiar în locurile natale.
Mă număr printre norocoșii care simt că și-au găsit misiunea, iar ea se numește comunitatea de sprijin pentru mame la primul bebe, pe care o construiesc de aproape 12 ani.
Ce ne unește pe noi românii? Cred că românii sunt oameni buni, oameni cărora le pasă de cei de lângă ei. Știu că uneori nu pare să fie așa, însă eu văd acest lucru în fiecare zi în comunitățile noastre și în campaniile umanitare pe care de doi ani le construim alături de părinții din „La primul bebe”. Când cineva îmi spune că în România nu se poate face nimic, sau că nu se pot face lucruri, eu spun doar atât: multe mii de părinți la primul bebe, împreună, au strâns 7 milioane de euro, bani cu care au renovat și au dotat 25 de secții de spitale de copii din toată țara. Ba eu cred că se poate și nu doar cred, știu că se poate. La mulți ani România!
Ana Bodea, actriță:
Pentru mine, România înseamnă locul care mi-a dat curajul să visez, dar și disciplina să muncesc pentru vis. Și cred că ceea ce ne unește cu adevărat este că oricât de diferiți am fi, ne regăsim în aceleași valori simple: bunătate, respect, empatie, solidaritate. Și cred că ne mai unește sentimentul acela că oriunde am pleca în lumea asta, mereu vom rămâne cu un dor de casă. Pentru că România ne-a crescut cu povești, cu emoție și cu ambiția de a deveni mai buni. La mulți ani, România!
„România e primul loc care ne-a învățat ce înseamnă acasă”
Florin Nita, portar echipa României:
Ce înseamnă pentru mine România?
Locul pe care îl numesc „acasă”, locul de care nu pot sta deoparte. E dragoste, oameni buni, locuri frumoase. E ceea ce m-a inspirat, e istoria noastră comună — bună sau rea, dar a noastră.
Poate că ne-am supărat în ultimii ani, poate că ne-am îndepărtat sau ne-am certat unii cu alții, dar România e a noastră, a tuturor. Și poate că e momentul, acum mai mult ca oricând, să spunem „Hai acasă!”, iar dacă nu poți fizic, „Hai acasă!” cu sufletul, cu mintea.
România nu e perfectă. Dar e a noastră. Și poate că tocmai de aceea o iubim cu toată încăpățânarea, cu toată tandrețea și cu toată nostalgia. Pentru că, indiferent unde ajungem, România e primul loc care ne-a învățat ce înseamnă acasă. Iubește și tu România, așa cum o iubesc și eu! La mulți ani!
Adina Buzatu, Stilist:
România sunt oamenii, România sunt tradițiile, România sunt frumusețile, peisajele, România suntem noi.
Îmi place să călătoresc în străinătate și sunt mândră, oriunde mă duc, că sunt româncă. Sunt mândră de artiștii noștri, de sportivii noștri, de oamenii noștri, de cei tineri, de cei vârstnici cu înțelepciunea lor, de toți românii care duc România mai departe sunt mândră.
Dar de fiecare dată mă întorc acasă. Mă întorc acasă pentru că mi-e dor de prieteni, mi-e dor de famillie, mi-e dor de oamenii dragi, de români. Mi-e dor de familia pe care mi-am construit-o în ani de zile, familia Adina Buzatu, echipa mea, clienții noștri, toți cei apropiați.
România va fi mereu ACASĂ!
„Există aici ce nu poți lua cu tine în niciun bagaj: senzația că ești de unde este inima ta”
Liza Sabău, radio Pro FM:
Am rămas în România pentru că n-am avut curaj să plec. Curajul fratelui meu, care a plecat în Austria și s-a întors după 7 ani să aplice aici ce a învățat în afară și ca ai lui copii să crească aici, sau curajul tău, să plec cu un bagaj în spate și cu promisiunea că mă întorc repede. N-am plecat pentru că, dincolo de toate momentele în care pare că nu se leagă nimic, se leagă aici cel mai important lucru pentru mine și anume oamenii mei. Pentru că atunci când îi văd după ani de străinătate înțeleg că există aici ce nu poți lua cu tine în niciun bagaj: senzația că ești de unde este inima ta. Și cred în locul ăsta, în România. Dau cu LOVE!
„România are încă puterea de a ne aduce împreună. Aici sau oriunde am fi”
Paul Ipate, actor:
Ce ne unește pe noi românii? Sau, mai bine zis, ce ne mai unește pe noi românii? Să știți că oricât de complexe sunt răspunsurile pe care le caut, tot la lucruri simple ajung.
Poate că ne unește felul în care oriunde am fi ne tresare inima la un „Hai, mă, vino acasă!”. Ne unește dorul - care nu se vede, dar el apasă foarte tare. Dorul de pâine caldă, mirosul de pâine caldă, de cozonaci, de munții noștri, de marea noastră care uneorie e mai gri, dar tot a noastră rămâne.
Ne unește și faptul că, deși mulți români sunt plecați afară, România pleacă cu ei. În valize, în accente care nu se pierd, în poveștile pe care le spun copiilor despre acasă. O poartă cu ei la meciuri, la o sărmăluță improvizată la mii de kilometri, tot români rămân, cu toată inima.
Ne mai unește și speranța asta nebună că România într-o zi o să fie mai frumaosă, mai dreaptă, mai curajoasă, mai corectă.
Ne unește și umorul. Dacă n-am râde noi de traficul nostru, de străzile noastre, de ai noștri de prin politică am lua-o razna.
Dar cred că cel mai tare ne unește legătura asta ciudată și tandră pe care o avem cu țara noastră. O legătură care se mai întinde, se mai zgârie, se mai supără, dar nu rupe niciodată. O legătură care te face, ne face, să vrem să rămânem, sau să ne întoarcem, sau măcar să ne fie dor. Și în momentele Improtante, în momentele-cheie, după ce punem piesele astea laolaltă, oricât de dezbinați părem, România are încă puterea de a ne aduce împreună. Aici sau oriunde am fi.
La mulți ani, România!
„La mulți ani, acum și în fiecare zi, unei Românii care trăiește prin copii!”
Tiberiu Oprea, dirijor:
Arta este atemporală, iar muzica are puterea de a fi liantul, chiar și fără cuvinte, dintre oameni, popoare.
Sunt dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea și mă bucură, onorează și provoacă colaborările internaționale, totodată artiștii de talie globală alături de care performez, însă pentru mine, ca român, îndatoririle spirituale lăsate de înaintașii George Enescu, Ciprian Porumbescu, Sergiu Celibidache și alții asemenea lor se reflectă în tinerele generații pe care le păstorim.
Preluăm, metabolizăm și sădim în sufletele lor curate mlădița identitară care să le fie ancora. Să așternăm împreună baza pe care ei să o dezvolte!
Împlinirea mea de la pupitrul dirijoral este nemărginită atunci când lucrez cu orchestre de tineret avide de cunoaștere, care sorb fiecare cuvânt, fiecare gest.
În egală măsură, prin concertele dedicate publicului tânăr încerc să deschid ferestre către lumi interioare pe care mai ales prin muzica clasică ei le pot descoperi.
La mulți ani, acum și în fiecare zi, unei Românii care trăiește prin copii!
„Să ne păstrăm diferențele fără să ne pierdem unii pe alții”
Adrian Despot, artist:
De Ziua Națională mă gândesc la România ca la spațiul comun în care încăpem toți — de la cei care visează cu voce tare până la cei care trudesc în tăcere. Un gen proxim în care ne întâlnim nu pentru că suntem identici, ci pentru că împărtășim ceva mai adânc decât diferențele noastre. Iar diferențele sunt exact cele care ne fac recognoscibili unii printre alții, felul în care fiecare ne simțim și cântăm propria poveste.
Din 365 de zile ale anului, 1 decembrie este singura care ne unește pe toți într-o suflare. Este singura în care dragostea de țară zburdă liberă și neprihănită prin sufletele noastre și este singura în care cuvintele acestea mari, precum patrie și neam, capătă sens. Să o prețuim!
Nu iubesc România pentru că ar fi perfectă. O iubesc cu luciditatea omului care și-a purtat chitara pe scene mici, apoi mari, și a văzut același lucru: că demnitatea nu depinde de decor, ci de felul în care stăm în picioare atunci când ar fi mai simplu să ne așezăm.
Și cred că adevărata forță a unei țări vine din felul în care își țese laolaltă vocile, nu din felul în care le închide.
Să ne păstrăm diferențele fără să ne pierdem unii pe alții.
Să fim liberi fără să uităm responsabilitatea pe care o avem unii față de alții.
Să construim fără să căutăm vinovați. Numai soluții.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor celor care, prin ceea ce fac în fiecare zi, pun un pic de adevăr și un pic de lumină în ritmul pe care îl batem!
Maia Morgenstern, actriță:
La mulți ani! La mulți ani, România! La mulți ani, dragii mei! Oare ce ne aduce împreună? Bucuria de a trăi, speranța, dorința de a petrece împreună, prietenia. Poate că asta ne unește -dorința de a fi noi, de a ne cunoaște, de a fi prieteni, oameni buni.
Se încarcă comentariile...
