Video #RomâniaNeUnește | Echipa „Adevărul”, despre ce ne ține împreună – umorul, nostalgiile și dragostea tăcută de țară

Într-o perioadă în care părem tot mai dezbinați, echipa „Adevărul” vă invită, de Ziua Națională, să reflectăm împreună la ceea ce încă ne unește.

Colaj foto: Adevărul

Foto colaj: Afrodita Cicovschi, Alina Mitran, Alina Vasile, Andreea Traicu, Andrei Velea, Cornelia Mazilu, Costel Crângan, Cristina Stancu, Daniela Trifan.

Într-o perioadă în care părem tot mai dezbinați, „Adevărul” vă invită, de Ziua Națională, să reflectăm împreună la ceea ce încă ne unește.

De ce am rămas în România? De ce ne dorim să ne întoarcem acasă? De ce ne e dor de România? De ce o vrem mai curajoasă, mai hotărâtă să vorbească pentru noi? De ce o visăm mai frumoasă, cu drumuri demne de locurile pe care le străbat, cu stațiuni primitoare și orașe înfloritoare? De ce o vrem mai bogată, mai sigură, mai dreaptă? De ce vrem guvernanți mai onești, care să se gândească mai mult la ea și, implicit, la noi?

Toate acestea sunt piese ale aceluiași puzzle complex care, în esență, vorbește despre legătura noastră profundǎ cu România.

O legǎturǎ care nu se pierde, chiar și atunci când ne supără sau ne dezamăgește ceva. O legǎturǎ care ne face să vrem mai mult și mai bine pentru țara noastră. O legǎturǎ care, în momentele-cheie, ne aduce din nou împreună.

Tema asupra căreia vă propunem să reflectați a primit-o și echipa „Adevărul”, care a căutat răspunsuri în ceea ce trăiesc, privesc, analizează, consemnează zi de zi. 

„Avem darul unic de a transforma orice într-o poveste care stârnește hohote de râs”

Andreea Traicu, redactor-șef: Ne unesc emoțiile intense, ne unește credința, ne unește capacitatea de a ne strânge unul lângă altul atunci când ne este greu sau când suntem speriați. Ne unește speranța și ne unesc petrecerile.

La mulți ani, România!

Ioana Dumitrescu, editor coordonator online: Aș spune că ne unește, înainte de toate, hazul de necaz. Avem darul unic de a transforma orice într-o poveste care stârnește hohote de râs — de la slalomul printre ghișee înarmați cu nelipsitul dosar cu șină, până la vecinul care dă cu bormașina duminica la 8. Ne mai unește și plăcerea de a ne da cu părerea despre orice, dar și solidaritatea aceea spontană, care apare exact când te aștepți mai puțin. Ne unește limba română, cu toate nuanțele ei, și felul în care înțelegem o glumă fără să fie nevoie de multe explicații. Ne unește plăcerea de a ne certa cu patimă și de a ne împăca fără ranchiună. Și, poate cel mai mult, ne unește faptul că, oricât am critica, tot aici rămânem, cu speranța, încăpățânarea și umorul nostru inconfundabil.

Afrodita Cicovschi, editor economie: Ce ne unește? Totul! Limba pe care o vorbim și emoțiile pe care le trăim chiar și când citim o știre sau vedem un documentar despre istoria românilor, grătarele cu prietenii și familia de 1 Decembrie, statutul de român când mergem în vacanță într-o țară în care românii sunt apreciați pentru seriozitatea cu care-și îndeplinesc sarcinile, mândria cu care le vorbim copiilor noștri despre Revoluția din ’89! Actorii noștri de aur, pe ale căror filme le revedem oricând cu plăcere, rezultatele spectaculoase ale sportivilor noștri, spiritul de într-ajutorare de care dau dovadă românii când cineva e la ananghie, chiar dacă nici donatorul nu e prea bogat. Toate aceste lucruri și multe altele ne unesc și ne fac să fim mândri că am ajuns aici unde suntem!

FOTO Adevărul

FOTO colaj: Ioana Dumitrescu, Maria Dinu, Maria Țaga, Mariana Constandache, Narcis Giurca, Oana Ababei, Sînziana Ionescu, Ștefan Borcea, Teoodora Marinescu

Irina Petraru, realizator Interviurile Adevărul: Ce ne unește pe noi românii? E greu să te gândești la asta, pentru că primul lucru care-ți vine în minte este ce ne dezbină pe noi românii. Și din observațiile mele, în ultima vrem ne dezbină inclusiv alegerile pentru un partid sau altul, sau pentru un candidat sau altul. Am ajuns să ne certăm la masa de duminică din cauza unui om sau a altuia pe care noi îl preferăm dintre politicieni. Și dacă am sta să ne gândim, pe parte pozitivă, ce ne unește pe noi, românii, primul lucru care ne vine în minte, totuși, este limba română. Pentru că, bun, și dacă am ales să plecăm în străinătate, să muncim acolo, să studiem acolo, am ales acest drum care nu este deloc ușor, dar lucrul pe care îl vom duce de fiecare dată cu noi, cu care ne-am născut cu toții, este această limbă română. Pe care, din păcate, este din ce în ce mai greu să o păstrăm curată, nealterată, să o respectăm așa cum merită. Pentru că, până la urmă, este limba în care gândim, iubim și visăm. La mulți ani români, oriunde ați fi!

Andrei Velea, editor print: Ca de multe ori în ultimii ani, Ziua Unirii ne găsește dezbinați. Până și data la care sărbătorim Ziua Națională e prilej de dezacord. Tot mai mulți - deși nu prea uniți - critică sărbătorirea Zilei Naționale la 1 Decembrie, mai ales pentru că „e frig și urât“, „dârdâim la Paradă“ și „nu putem ieși la un grătar la iarbă verde în ziua liberă“. Ei au și o soluție: Ziua Națională să fie, ca în cazul multor alte țări, Ziua Independenței. Unii le răspund că la 9 mai 1877 „țara nu era întreagă“. Ce nu li s-a contra-răspuns acestora din urmă: la 4 iulie 1776, când coloniile americane au adoptat Declarația de Independență, și Statele Unite erau departe de a avea teritoriul de azi (de fapt, cele 13 colonii acopereau doar 1/9 din teritoriul actual) și, totuși, Ziua Națională a SUA e 4 iulie. De aceea, și susținătorii ideii de a sărbători Ziua Națională în luna MAI, ar putea fi MAI UNIȚI!

La mulți ani, România, oricând ar fi ziua ta!

Costel Crângan, editor print: Mai există vreo idee „înaltă” care să țină laolaltă mințile românilor? Îndoi-m-aș! Într-o Românie atomizată ideatic, social și economic, singurele lucruri care ne mai pot ține împreună sunt cele care nu pot fi politizate. Adică acelea pur materiale. Cum ar fi micii cu muștar! Deși și aici s-ar putea să existe beligeranțe de tipul „Cocoșatul versus Dedulești”. Ba chiar și dezbateri ceva mai fine, de genul „muștarul de Tecuci versus muștarul de Dijon”.

Așa că mă încumet să nu prea cred în ideea de comuniune a românilor – mai ales că atitudinea patriotică, fie ea exaltată sau atrofiată, a fost complet confiscată politic, deci adusă în zona discordiei – deci trebuie așezată în panoplia lucrurilor inutile, acolo unde se află, bunăoară, telefonul cu disc, lampa cu petrol și abacul.

Însă pentru că mereu reușim, ca specie, să găsim câte ceva care să ne înfierbânte colectiv mințile, mă gândesc că ura a devenit, de la o vreme, cel mai interesant agregator. Deocamdată ne urâm între noi, bulă contra bulă. Speranța ar fi să descoperim un dușman comun – să zicem că ne invadează extratereștrii, ca-n filmul acela celebru „Independence Day” – și-atunci le arătăm noi tuturor ce capacitate de a fi uniți avem. Asta dacă nu cumva cei mai mulți dintre noi o să dăm bir cu fugiții, o să ne ascundem în gaură de șarpe. Dar și lașitatea în masă este o formă de unitate, nu?

Teodora Marinescu, redactor: Ce ne unește ca români? Ne unește dorința de a construi împreună un viitor mai bun, oriunde ne-am afla.

Narcis Giurcă, redactor: Ce ne unește pe noi cred că e iubirea față de natură. Când mergem în drumeții și privim munții parcă rupți din tablouri. Iubirea față de mare, unde ne adunăm în fiecare an, fie pe plaje sălbatice sau amenajate. Sau iubirea față de Deltă și fauna ei bogată. Pe scurt, cred că ne unește iubirea față de bogăția naturală a României.

Alina Mitran, reporter: Ne unește dorul – de casă, de ai noștri și de o Românie în care să rămânem fără teama că ne risipim viitorul. Ne unește visul că într-o zi competența va fi suficientă pentru a reuși aici, fără proptele și recomandări. Ne unește și speranța încăpățânată că, la următoarea rundă de alegeri, vom face alegeri mai înțelepte.

Până și ce ne dezbină ne este comun: susținem cu patimă, combatem cu vehemență, ne aruncăm în idei cu sufletul înainte. Suntem diferiți, cum e firesc într-o țară vie. Dar inima ne bate pe aceeași frecvență. Asta ne ține împreună, asta ne face români.

„C-așa-i românul, temător. Să mulțumească pe toată lumea și nimeni și să nu se ridice de la masă flămând”

Mariana Costandache, editor print: Oriunde ne-am afla, noi, românii, știm un lucru: pe oaia singură o mănâncă lupul. O morală bine înfiptă în ADN-ul nostru de 2.000 de ani. Doar mulți am rezistat ba hordelor, ba vremurilor, ba năravurilor. Frica de a nu dispărea, de a nu fi anulați este elementul definitoriu când vine vorba de ce ne unește, generic, pe noi, românii.

Frica de a fi asupriți și de a nu avea la ce să ne întoarcem ne va ține laolaltă.

Chiar dacă „laolaltă”, pentru mulți, înseamnă doar ceaunul cu fasole și ciolan, micii cu muștar, porcul de Crăciun sau parada de Ziua Națională. Par lucruri materiale, dar în jurul cărora frica ne aduce ca să nu uităm că ne ținem unii de alții.

Chiar dacă mulți nu ne mai botezăm copiii cu numele sfinților din calendar și tragem tare de Halloween și Valentine` s, dar dăm un covrig de pomană după ce în vis ni s-a arătat vreun răposat. Chiar dacă cu ură, născută tot din frică și neîncredere, ne dezlănțuim, crâncen și conspirativ, pe vreun om, pe vreo situație, pe vreo idee, sau vreun popor.

Românul modern, care se pricepe la toate, a umplut lumea și s-a dus unde a văzut cu ochii tot de frica să nu-i mai fie rău și să nu mai fie arătat cu degetul ca „ăl sărac și prost”. Muncește poate din greu, mai merge într-un loc exotic și pozează fericit pe „rețele”, tot acolo unde, cu obidă, își varsă ura și frustrarea „că e român”.

Paradoxal, și-a lăsat în urmă un petec de pământ cu o casă ce stă să se prăbușească, în care au stat bunicii lui și în care, poate, i s-au născut părinții. Și unde speră că poate, într-o zi... Sunt pline satele Românei de astfel de mărturii, ale românilor care nu se îndură. Iar asta spune mai mult decât curentele la care, firește, tot românii, temători să nu iasă din rând și iar să fie arătați cu degetul, aderă pentru că e „trendy”. C-așa-i românul, temător. Să mulțumească pe toată lumea și nimeni și să nu se ridice de la masă flămând.

Ce pot să spun? O fi frica sănătoasă, dar și când e prea multă, e rușinoasă! Hai să nu ne mai facem de râs!

La mulți ani neînfricați, România!

Maria Țaga, redactor: Ne unesc grătarele, berea și spartul semințelor.

Cosmin Zamfirache, reporter: Eu cred că pe români îi unește un set de comportamente comune, atât negative, cât și pozitive. Avem un fel al nostru de a fi care se regăsește în toate zonele țării, de la gastronomie, la felul de a privi viața, la felul de a acționa în anumite circumstanțe. Cred că îți dai seama că suntem români oriunde am merge.

„Dacă am pune mâna să iubim România așa cum merită, ar înflori!”

Sînziana Ionescu, editor print: Ne iubim țara? Cu obidă, da. O iubim ca într-o familie disfuncțională în care ne enervăm teribil, dar tot ne căutăm mereu. Parafrazând un slogan, ne iubim țara chiar și când nu o iubim.

Pare greu de înțeles de ce ne trage ața înapoi, oriunde am fi. De ce ni se umple instinctiv pieptul de lacrimi când auzim cântece românești. De ce ne simțim neîmpliniți până regăsim aerul, gustul, mirosul, hărmălaia știute. De ce, chiar și când e mai rău, tot aici e mai bine.

Răspunsul probabil e în noi; ne curge prin vene.

Așa om fi noi lăsați: sentimentali nevoie mare, cu imaginație înflăcărată, dar mai aprigi la vorbă decât la faptă. Dacă am pune mâna să iubim România așa cum merită, ar înflori! Dacă o iubim, atunci să o și respectăm - și nu doar de ziua ei. Să nu mai comitem „românicid“ cu fiecare ocazie.

„Ești din România dacă... “ este jocul-ghicitoare al cărui dicționar româno-român ar cuprinde refrenul vieții noastre: bășcălie; bătaie de joc; foc de paie; haz de necaz; panaramă; tot tacâmul; pâine și sare; sarea-n bucate; Creangă, Caragiale, Eminescu; ușă de biserică; pâinea lui Dumnezeu; fudulie; obraz gros; țap ispășitor; a rupe ușa; a face din rahat bici; „dă-i mai tare“; „leag-o cu sârmă“; „pune ceva pe tine“; „ce-o să zică lumea?“; „ai grijă când treci strada“; „ai mâncat ceva?“; „cunoști pe cineva acolo?“; „nouă ce ne iese?“; „n-ai cu cine“; greu la deal cu boii mici; mortul e de vină; „ce bună a ieșit coliva“; „sărmăluțe nu refuz“; „trece c-o țuică“, „unde te uiți?“, „ai dat de bine“; „cine v-a lucrat aici?“; „ai parcat pe locul meu“; „de ce te bagi în față?“; corb la corb nu-și scoate ochii; o mână spală pe alta; a scăpa basma curată; pleacă ai noștri, vin ai noștri; dai un ban, dar stai în față; pun capul liniștit pe pernă; asta e, noi să fim sănătoși.

Românie, Românie... Ai crescut atâția copii, iar ei nu-s în stare să aibă grijă de tine. Dar azi sunt toți aici, cu tine.

...Suflăm în tort? Șterge-ți lacrimile, să nu te vadă copiii.

Să ne trăiești, Românio! Avem, totuși, suflet bun și te iubim, în felul nostru.

Petru Ungureanu, editor coordonator online: Deși au existat mereu mai multe Românii, fiecare cu interesele ei, de la „specialii” care vor pensii mărite și se luptă cu cei ce se opun acestei nedreptăți, de la suveraniștii tembeli care se luptă cu proeuropenii nărăvași, de la nostalgicii comuniști care s-au certat mereu cu cei tineri, ei bine, cu toate acestea există lucruri care ne unesc. Unele pot părea mărunte și țin de traiul de zi cu zi: lipsa autostrăzilor (mai ales a celor care unesc provinciile românești), a spitalelor și școlilor de calitate. Însă, până la urmă, toate aceste neajunsuri sunt legate de greșelile trecutului, de anii de după comunism în care nu am făcut ce trebuia, așa cum au făcut alții.

Prin urmare, ceea ce ne unește nu este vreun ideal sau obiectiv din viitor, căci niciodată nu am avut planuri grozave. Din păcate, ne unește imaginea unui trecut nefericit față de care nu știm cum să ne răzbunăm.

Cornelia Mazilu, redactor: Pe noi, românii, ne unește caterinca, exact așa cum se zice .... Un cuvânt la fel de neserios ca apucăturile multor concetățeni. Săpânța este cât se poate de vie printre români și mulți trăiesc după principiul: ce nu te omoară, dacă nu te întărește, măcar te înveselește.

Daniel Guță, reporter: Munții Carpați au fost spațiul care i-a unit pe români. Au fost de-a lungul timpului o punte de legătură între regiunile istorice ale României, au fost spațiul care le-a oferit hrană și adăpost strămoșilor noștri și locul din care păstorii români au pornit în lungile lor transhumanțe, ducând cu ei limba, tradițiile și spiritul acestui popor.

Ștefan Borcea, redactor: Asta ne unește! Ne unește eterna noastră artă de a ne certa ca frații și de a ne împăca la fel, doar cu o masă îmbelșugată între noi. Ne unește faptul că ne pricepem la toate, de la politică până la murături, dar totdeauna găsim câte unul care știe și mai bine. Ne unește și talentul de a ne plânge de țară, dar de a o iubi pe furiș, ca pe o rudă enervantă fără de care n-am putea respira.

Ne unește limba asta a noastră, în care poți spune „te iubesc” și „te ia mama dracului” cu aceeași muzicalitate. Ne unește umorul, arma noastră secretă, cu care am trecut prin toate și am mai și făcut haz de necaz, ca niște aristocrați ai supraviețuirii.

Și, dacă e să fiu sincer până la capăt, ne unește și dorul. Dorul ăla care nu apare în nicio limbă străină, dar se simte în gât, în piept și, uneori, în palme. Dorul de ai noștri, de locurile noastre, de noi între noi. Asta ne unește. Chiar și când uităm, tot asta ne ține.

Alina Vasile, editor coordonator online: Ne unesc multe: capacitatea de a face bășcălie e printre cele mai reprezentative. La români, umorul e ca o formă de autoapărare: găsim motive de glumă chiar și în cele mai dificile situații. Inclusiv la cozile devenite aproape tradiție și care ne unesc într-o solidaritate a nervilor întinși pe DN1, în drum spre munte, ori pe Autostrada Soarelui, spre mare.

Și, pentru că se apropie acea perioadă din an, nu uităm de cozile de sărbători, când golim rafturi, de teama de a nu ne lipsi ceva de pe masă. Dincolo de ritualurile haotice, însă, există cozile care ne arată cu adevărat legătura dintre români: coloane interminabile de mașini cu oameni care se întorc acasă, cu portbagajele doldora și cu inimile pline de dor.

Oana Ababei, redactor: Ce ne unește pe noi, ca români? Zâmbetul pe care-l purtăm indiferent de greutățile prin care am trecut și speranța că mâine va fi mai bine, pentru că știm că așa va fi. Țara suntem noi! 

Ana Maria Maxim, redactor: Da, de multe ori, dacă ne uitam pe rețelele sociale, pare că ceea ce ne dezbină e mai puternic decât ce ne unește. Să fie oare chiar așa? Ce ne aduce împreună? Un punct esențial, cred eu. Indiferent de modul în care o arătăm sau gândim, care pot fi într-adevăr diferite, pe cei mai mulți români ne unește grija pentru copii și dorința unui viitor bun și luminos pentru aceștia. La mulți ani, români! La mulți ani, Românie care ne unești!

„Ne sprijinim la greu și, chiar dacă ne certăm pe mărimea gardului, când vine furtuna, îl ținem împreună, să nu cadă”

Daniela Trifan, redactor: Ne unește mândria pentru mâncarea tradițională, pentru că oricât am călători, tot ajungem să spunem: „nu e ca acasă”.

Cristina Stancu, redactor: Ne unește pofta de viață și acea putere de a trece peste (aproape) orice problemă. Suntem maeștrii compromisului și ne pricepem să găsim parcare chiar și acolo unde nu e.

Ne sprijinim la greu și, chiar dacă ne certăm pe mărimea gardului, când vine furtuna, îl ținem împreună, să nu cadă.

Ne iubim țara în ciuda ei și știm să ne mobilizăm spontan, în cinci minute, să-i contestăm în stradă pe cei care ne iau de fraieri.

Antoaneta Banu, realizator emisiuni „Adevărul”: Ce ne unește în România? Poate că și tot ceea ce am trăit în ultimii 35 de ani.

Indiferent unde suntem, aici sau în altă parte, ne unește acest „R”, România. Și poate că „R-ul” acesta de la România să însemne și „Renaștere”, „Reînnoire”, „Reinventare” pentru această țară. Mi-aș dori să fie așa. Îmi doresc să fie așa. 

Maria Dinu, reporter: Ce ne unește este de multe ori votul. Instrumentul prin care ne alegem liderii și pavăm drumul pe care va merge în următorii ani o localitate, un oraș, un județ sau chiar o țară.

Mircea Cristian Maer, editor coordonator online: Eu am o teorie când vine vorba despre nații și, în special, despre nația noastră. Ne unește cultura în care ne-am născut și am crescut. Asta nu o poți scoate din tine, oricât de mult te-ai fandosi printre străini și oricât ai încerca să îi copiezi. Am stat ani întregi printre oameni de alte culturi, iar pe ai noștri îi recunoșteai de la o poștă, cu bunele și cu relele lor. Unii încercau să fie altceva, să împrumute tot felul de englezisme, franțuzisme sau spaniolisme. În cele din urmă, oricâte pălării și-ar fi pus pe cap, rămâneau tot români. Pentru că acolo îi ținea cultura în care crescuseră. Și chiar dacă ai renunța la cetățenia română, undeva, în străfundul sufletului tău, vei rămâne tot un român cu poftă de mici și de sarmale. Nu ai cum să ștergi asta din tine.

Adina Stan, redactor șef-adjunct: La tot ce s-a spus până acum, aș adăuga fasolea cu cârnați de 1 Decembrie, cozonacul de Crăciun și micii de 1 Mai. Ne leagă gustul copilăriei și, bineînțeles, coada de pe DN1– clasicul absolut al sărbătorilor. Poate nu ne înțelegem întotdeauna, dar cu siguranță în toate astea ne regăsim, fie că râdem, ne amintim sau călătorim.