Video Castelul Corvinilor va fi restaurat complet. Lucrările îi vor reda strălucirea din Evul Mediu VIDEO
0Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat complet. Se află de patru ani în șantier, însă noile lucrări de reabilitare au fost contractate și vor începe în curând.
Castelul Corvinilor din Hunedoara (video) intră într-o nouă etapă de restaurare, care se va întinde pe durata a 33 de luni.
Peste 25 de milioane de lei, fără TVA, sunt investite, din fonduri europene accesate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru continuarea lucrărilor de restaurare a ansamblului istoric, începute în 2019.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit de municipalitate societății Coral, cea care derulează și lucrările de reabilitare care au loc în prezent.
După finalizarea acestora, estimată pentru toamna acestui an, la Castelul Corvinilor din Hunedoara vor începe noile lucrări de consolidare şi de reabilitare a unor monumente, care, din cauza costurilor, nu au putut fi cuprinse în proiectul anterior.
„Lucrările de intervenție asupra obiectivului de patrimoniu propuse a fi executate sunt următoarele: restaurare fresce interioare și exterioare (mortare și pictură): frescele exterioare de pe Turnul Buzdugan, Turnul Vechi de Poartă și Turnul Pustiu și frescele din interiorul Sălii Dietei, Bucătăriei Nobiliare, Capelei, Galeriei Suspendată, fațada Capelei, elemente de valoare artistică și istorică excepțională; înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor; refacerea podurilor de acces,peste șanțul sec și peste pârâul Zlaști; recrearea picturilor de pe peretele Camerei de Aur, de la etajul Loggiei Matia”, se arată în proiect.
Același proiect mai cuprinde restaurarea Gropii Urşilor şi punerea acesteia în circuitul de vizitare, realizarea unui planşeu pe Terasa de Artilerie, refacerea armurii Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, repararea acoperişului (acolo unde este nevoie), curăţarea fântânii din curtea interioară, refacerea instalațiilor electrice şi de iluminat şi crearea unui sistem de supraveghere video unitar dotat cu camere video wireless.
Istoria zbuciumată a Castelului Corvinilor
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea, de familia Huniazilor, iar în istoria sa de aproape şase secole a trecut printr-un lung şir de transformări, care i-au adus înfăţişarea din zilele noastre.
Fortăreaţa a fost clădită de Ioan de Hunedoara pe Dealul Sânpetru din Hunedoara, la confluenţa dintre râurile Zlaşti şi Cerna, pe ruinele unei așezări medievale mai vechi, ridicată la rândul ei în locul unei foste cetăți dacice.
După moartea lui Ioan de Hunedoara, soția sa Elisabeta Szilagyi și fiul său Matia Corvin – rege al Ungariei –, şi apoi principii transilvani care au avut în stăpânire castelul l-au transformat cu timpul dintr-o fortăreață masivă de apărare într-o cetate de lux a secolelor trecute. Înfățișarea castelului a fost „modelată“ apoi în urma asediilor, a incendiilor și a lucrărilor de extindere şi de refuncționalizare la care a fost supus de-a lungul timpului.
Numeroasele asedii din epoca medievală nu au putut duce la distrugerea fortăreței lui Ioan de Hunedoara, în schimb, un incediu izbucnit în 13 aprilie 1854 l-a transformat în mare parte în cenușă. După marele incendiu din secolul al XIX-lea, castelul, părăsit pentru un deceniu, a intrat apoi într-o amplă etepă de restaurare, care i-a dat înfățișarea de astăzi.
La mijlocul secolului al XX-lea, Hunedoara a devenit un mare centru industrial, iar castelul a fost înconjurat de uzine și de construcții uriașe de fier și beton, și acoperit de praful cenușiu și ruginiu al combinatului siderurgic.
Din 2019, Castelul Corvinilor se află din nou în restaurare, printr-o investiţie susţinută din fonduri europene (video).
Fațadele sale au fost curățate și și-au recăpătat strălucirea, turnurile medievale au fost reabilitate și pot fi vizitate în siguranță, iar etajele distruse de incendiul din 1854 au fost refăcute. Castelul Corvinilor, deși în șantier, a rămas deschis turiștilor, iar lucrările de reabilitare derulate de patru ani se apropie de final. Și pe durata viitoarelor lucrări de restaurare la Castelul Corvinilor, monumentul va rămâne deschis turiștilor.