Captură record de „aur”: doi bărbaţi au vrut să vândă metalul „preţios” cu 8.000 de euro
Poliţiştii hunedoreni au confiscat de la doi bărbaţi peste 10 kilograme de metal despre care susţineau că ar fi preţios. Aceştia vroiau să vândă granulele de „aur” unui hunedorean din municipiul Brad, căruia i-au cerut suma de 8.000 de euro.
Cei doi au fost prinşi, ieri, în flagrant pe raza localităţii.
Luaţi la întrebări, au spus că au obţinut granulele metalice de culoare galbenă din Ungaria.
„Din primele determinări, anchetatorii nu au putut stabili autenticitatea materialului, însă au indicii că sub învelişul din aur s-ar afla un alt material, de o calitate inferioară. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de înşelăciune, urmând ca metalul sa fie supus unei analize de laborator pentru stabilirea autenticităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.
Suspecţii de 38 şi 52 de ani, din Bucureşti, respectiv localitatea Ineu, judeţul Arad, sunt cercetaţi în stare de libertate, existând posibilitatea ca aceştia să fi comis infracţiuni similare şi în alte zone ale ţării.























































