CAMPANIE "Hoţi de doi lei": Ani de temniţă pentru hoţul care a furat din dragoste
Un hunedorean a vrut să îşi demonstreze vitejia, după ce a furat o armă, însă a ajuns la închisoare pentu următorii 11 ani. Cuprins de dragostea orbească pentru soţia şefului său, Daniel Sâna i-a furat acestuia puşca şi a pornit în căutarea lui pentru a se răzbuna.
Adevărul de Seară Hunedoara continuă seria campaniilor de presă. După ce, prin intermediul articolelor publicate, cititorii ziarului au făcut cunoştiinţă, pe rând cu hunedorenii care au supravieţuit cu demnitate unor feste nefericite ale destinului lor, cu cei care fac cinste judeţului unde s-au născut deşi locuiesc şi muncesc de ani buni în afara ţării şi cu profesorii „de nota zece”, campania din această săptămână va fi dedicată „hoţilor de doi lei”.
Este vorba de hunedoreni care şi-au greşit meseria, încercând să tragă foloase de pe urma unor furturi care doar i-au înconjurat de penibil.
Arma răzbunării
Daniel Sâna, de 37 de ani, din Vălişoara este exemplul potrivit al neîmplinirii în dragoste. Hunedoreanul s-a îndrăgostit orbeşte de soţia celui la care era angajat ca zilier. A vrut să se răzbune pe bărbatul căruia, spune el, îi „punea corniţe”, chiar cu propria armă a acestuia. Mai exact, Sâna i-a furat puşca de vânătoare lui Petru Bedea, i-a furat cartuşiera şi a pornit în căutarea lui, pe uliţele satului Ormindea.
Pentru că nu l-a găsit acasă, Daniel Sâna şi-a vărsat nervii luând la ţintă cu gloanţele locuinţa adversarului său. „Când a intrat peste noi în casă mi-a dat nişte bani şi mi-a spus să cumpăr coroane pentru înmormântare”, a susţinut Vasile Raţ, rudă cu Petre.
Operaţiune de comando a poliţiştilor pentru capturarea lui „Rambo” din Vălişoara
„Rambo” din Vălişoara îi aştepta pe poliţişti cu degetul pe trăgaciul armei de foc
Tânărul îndrăgostit a fost reţinut după ce zeci de poliţişti s-au mobilizat pe urmele lui. „Am vrut doar să îl sperii. Pentru femeia asta însă, pe care am iubit-o, am ajuns la spitalul de nebuni, iar acum sunt în puşcărie”, declara Daniel Sâna. Bărbatul a fost condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat şi tentativă de omor deosebit de grav.
Primul furt i-a adus închisoarea
În martie 2010, Daniel Sâna s-a aflat la primul furt dovedit din viaţa lui. După ce a intrat în locuinţa şefului său, a luat arma de vânătoare de calibrul 7,57 mm dintr-un dulap şi cartuşiera cu 14 gloanţe, fiecare dintre ele capabil să facă o gaură serioasă în ţintele vii înspre care ar fi fost direcţionat. Sâna a apucat să tragă opt gloanţe, până a fi capturat.





















































