Blocarea roţilor, extinsă şi asupra maşinilor care sunt parcate la întâmplare pe Corso

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că la ora actuală majoritatea şoferilor nu respectă centrul istoric al municipiului Deva şi-şi parchează maşinile pe aleea pietonală, administraţia locală a trecut la noi măsuri. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, întrunit în această săptămână, conducătorii auto care-şi vor lăsa autoturismele pe drumul care duce spre Cetate vor avea roţile blocate.

Consiliul Local Deva a hotărât, în urmă cu aproape trei ani, ca porţiunea de drum cuprinsă între Piaţa Unirii şi strada Aurel Vlaicu să devină zonă de promenadă. Decizia a fost luată pentru ca turiştii ce vor să viziteze Cetatea să nu fie nevoiţi să ocolească zeci de maşini, motociclete, motoscutere sau biciclete. În ciuda acestei hotărâri, şoferii au continuat să-şi parcheze mijloacele de transport la întâmplare.

Prin urmare, la întrunirea din această săptămână a consilierilor locali s-a adoptat o nouă măsură. Începând de luna viitoare, pe tronsonul cuprins între Piaţa Unirii şi Colegiul Naţional Decebal se vor bloca roţile şi ridica maşinile lăsate în zonă.

Accesul riveranilor va fi permis pe bază de cartelă, iar al autovehiculelor care aprovizionează societăţile comerciale din apropiere doar între orele 05.00 şi 08.00. Cei care nu vor ţine cont de noua reglementare vor fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. Se vor alege, de asemenea, cu roţile blocate sau cu maşinile ridicate de către Poliţia Comunitară.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite