Video Baia de Criș, satul unde a murit Avram Iancu. Locul istoric plin de monumente neglijate VIDEO
0Baia de Criș din Hunedoara (video), locul istoric unde a trăit și a murit Avram Iancu, a ajuns o umbră a faimoasei așezări miniere de la poalele Munților Apuseni. Se mai animă doar o dată pe an, la „Serbările Naționale de la Țebea”.
Baia de Criș din Hunedoara are o istorie zbuciumată. Așezarea a fost atestată încă din secolul al X-lea, iar în Evul Mediu a fost unul dintre marile centre miniere din Transilvania.
Până în secolul al XIX-lea Baia de Criș a fost reşedinţa administrativă a comitatului Zarand, iar până la începutul secolului XX, aici funcționau o prefectură și o judecătorie.
La mijlocul secolului trecut, aproape 4.500 de oameni locuiau în comuna învecinată orașului Brad din Hunedoara, aflată pe drumul și ruta feroviară Brad – Arad, inaugurată în 1896.
Cei mai mulți localnici munceau în minerit, ocupația tradițională a familiilor din ținutul de pe valea Crișului Alb, numit și Țara Zarandului, aflat la poalele Munților Metaliferi și Apuseni.
Mineritul a intrat în declin în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, iar odată cu el așezările din Țara Zarandului au devenit tot mai puțin animate. Cele nouă sate din Baia de Criș mai au împreună vreo 2.100 de locuitori, cei mai mulți fiind în localitățile Baia de Criș, Țebea și Rișculița, în timp ce satele Văleni și Caraci mai numără câteva familii.
„Cei mai mulți dintre localnici sunt vârstnici, ca peste tot în satele din Țara Zarandului. Mulți au lucrat în mina de cărbune de la Țebea, în minele și uzinele de la Barza ori în Brad. Acum s-a mai împuținat lumea și pe aici, odată cu minele”, spune Ioan, unul dintre localnici.
O dată pe an, la început de septembrie, Baia de Criș pare să revină la viață. De peste un secol, în satul Țebea, învecinat, au loc Serbările naționale în memoria lui Avram Iancu (1824 - 1872), lider al românilor din timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848–1849.
Aici a murit Avram Iancu
Avram Iancu a murit în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Criş (Hunedoara), iar satul în care a trăit în ultimele zile ale vieții, precum și Țebea, au devenit, cu timpul, locuri de pelerinaj pentru românii din toate colțurile țării.
„Pieri în 1872 în tinda casei unui sărac din Baia de Criş, a unui covrigar. De aici îl aduseră, ca pe atâţia alţii din Baia de Criş, care n-au o biserică şi un cimitir acolo, la Ţebea. Şi lângă dânsul vechiul stejar cu trunchiul mândru mai răsfiră crengile puternice, ce cad pe rând şi se înnoiesc într-una“, scria istoricul Nicolae Iorga, în 1906.
În afara zilelor de sărbătoare dedicate celui supranumit „Crăişorul munţilor”, satul Baia de Criș din Hunedoara este rar călcat de turiști. Centrul său a păstrat o mulțime de clădiri istorice, unele legate de povestea lui Avram Iancu.
Turiștii găsesc aici locul unde a Avram Iancu fost găzduit în ultimele zile din viață, locul unde a murit, locul unde a fost privegheat – marcate cu plăci comemorative, clădirile istorice ale fostei prefecturi și judecătorii și alte case din secolul al XIX-lea, cele mai multe aflate în stare de degradare.
Tot aici, mai multe statui și monumente au fost ridicate în trecut în cinstea lui Avram Iancu, iar parcul din centrul localității păstrează arbori crescuți din mlădițe luate de la Gorunul lui Horea, din Țebea.
Mănăstirea franciscană din Baia de Criș
Alături de vestigiile care amintesc de Avram Iancu şi de fruntaşii Răscoalei din 1784, o veche mănăstire franciscană (video), clădită în centrul localităţii Baia de Criş, îşi impresionează oaspeţii prin dimensiunile sale Totuși, doar fațada principală a fost restaurată, iar în interior, zidurile crăpate adăpostesc mobilierul vechi al bisericii.
Originile mănăstirii din Baia de Criș se pierd în epoca medievală, când pe acelaşi loc ar fi existat o biserică gotică, distrusă într-un incendiu şi lăsată să se ruineze.
„La începutul secolului al XVIII-lea, sub oblăduirea episcopului Ladislau Nádasdy, franciscani bulgari au ajuns în localitate şi au preluat parohia, oficiind mai întâi într-o capelă aflată în partea de sud a vechii biserici. Pe cea din urmă, rămasă multă vreme fără acoperiş şi cu bolţile căzute, au restaurat-o treptat”, informa cercetătorul ştiinţific Daniel Iancu, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
În timpul răscoalei iobagilor conduşi de Horea, mănăstirea franciscană din Baia de Criș a fost devastată.
„În 4 noiembrie 1784, un grup de ţărani năvăli în Baia de Criş. Atacară reşedinţa călugărilor franciscani bulgari. Călugării fugiră spre Ungaria, rămaseră numai doi pe care ţăranii îi bătură grav. Oamenii prădară şi aci totul, chiliile călugărilor, lăcaşurile sfinte, deschiseră mormintele sau criptele şi risipiră osemintele. Prăpădul îl invocă şi călugării înşişi, în memoriul lor către Comisia de investigaţie: reşedinţa şi biserica lor au fost ruinate cu totul, toate porţile, ferestrele, cuptoarele sparte, în chilii tăbliile au fost tăiate, toate proviziile de hrană, grâne, vin şi altele au fost prădate, tot ce era în biserică, ustensile de cult şi lucruri preţioase au fost duse, altarele tăiate, orga zdrobită, din criptă morţii au fost aruncaţi afară. Unii dintre călugări au fost bătuţi de moarte, ceilalţi au trebuit să se salveze cu fuga”, informa istoricul David Prodan, în volumul „Răscoala lui Horea” (1979).
Mănăstirea a fost din nou jefuită în timpul Revoluţiei din 1848, când arhivele şi biblioteca i-au fost incendiate. La sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica a fost restaurată, iar în prezent este considerată cea mai impunătoare clădire medievală gotică de pe valea Crişului Alb.
În anii ´30, un sfert din cei 900 de locuitori ai satului Baia de Criş erau romano-catolici, iar mănăstirea franciscană a fost locul cel mai încărcat de spiritualitate al acestei comunităţi. Odată cu instaurarea regimului comunist, vechea mănăstire a fost desfiinţată şi transformată pentru câţiva ani în domiciliu forţat pentru călugării alungaţi din mănăstirea Maria Radna din judeţul Arad.
A fost reînfiinţată după 1990 ca filie a mănăstirii franciscane din Deva, însă în prezent, numărul credincioşilor romano-catolici din Baia de Criş reprezintă mai puţin de unu la sută din cel al locuitorilor comunei.
Gara ruinată din Baia de Criș
O soartă și mai tristă a avut-o gara din Baia de Criș, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu calea ferată Arad (Sântana) – Brad, de circa 144 de kilometri, pe care mai circulă două trenuri de călători.
Clădirea istorică a rămas pustie, iar în ultimii ani cele mai multe dinstre spațiile ei au fost devastate de oameni și lăsate să se ruineze. Acoperișul și tavanele s-au șubrezit și riscă să se prăbușească, podelele și tocăria au putrezit în mare parte, porțiuni din ziduri au căzut și ele, instalațiile electrice nu mai funcționează.
Un panou ruginit, aflat în fața clădirii anunță călătorii că au ajuns în halta Baia de Criș, aceeași de-a lungul timpului au coborât din trenuri mari personalități ale României, sosite în Țara Zarandului, pentru a-i aduce omagii lui Avram Iancu.
La opt kilometri de gara Baia de Criș, clădirea istorică a stației CFR Brad (video) a avut ceva mai mult noroc. Veche și ea de aproape 130 de ani, gara din Brad a fost restaurată în perioada 2016 – 2019, însă doar parțial, pentru că lucrările nu au mai cuprins spațiile interioare ale clădirii și anexele ei.
Unele tavane s-au prăbușit între timp, iar alte clădiri vechi care o deserveau au fost lăsate să se ruineze. Parcul gării din Brad a fost dat uitării, la fel cum s-a întâmplat cu parcul și cu anexele haltei Baia de Criș.
Mormântul lui Avram Iancu din Țebea
Satul Ţebea din Hunedoara (video), aflat la opt kilometri de Brad și la un kilometru de Baia de Crișș, traversat de Drumul Naţional 76 Deva – Oradea, păstrează unul dintre cele mai cunoscute obiective din Ţara Zarandului, Panteonul Moţilor.
În cimitirul bisericii din Ţebea, mormintele lui Avram Iancu, Ioan Buteanu şi Simeon Groza, lideri ai românilor în timpul Revoluţiei din 1848 – 1849, au devenit locuri de pelerinaj la Serbările Naţionale organizate în fiecare toamnă.
În jurul lor au fost ridicate monumente şi cruci comemorative pentru eroii din Războiul de Independenţă al României, din Primul şi Al Doilea Război Mondial. Mai mulţi stejari au fost plantaţi de-a lungul timpului în vecinătatea lor, însă cel mai faimos dintre ei a rămas Gorunul lui Horea.
Este vechi de peste 400 de ani şi se spune că sub acest copac Horea i-a chemat la luptă pe moţi. Sub Fagul Popii, cum era numit Gorunul lui Horea, liderii răsculaţilor din toamna târzie a anului 1784 au plănuit revolte sângeroase ale moţilor împotriva nobilimii maghiare.
Răscoala condusă de Horea s-a răspândit apoi cu repeziciune în satele din Ţara Zarandului şi din ţinuturile Devei şi Hunedoarei, însă a ocolit Ţebea, satul iniştit, cu oameni ospitalieri, de pe valea Crişului Alb.
Nici în timpul revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849 nu au fost ucideri în Ţebea, informau publiciștii în secolul al XIX-lea.
Se încarcă comentariile...
