Aproape 200 de hunedoreni au fost angajaţi la prima bursă a locurilor de muncă din 2011
0Prima bursă a locurilor de muncă din anul 2011, desfăşurată în judeţul Hunedoara, a reunit peste 1.000 de şomeri aflaţi în căutarea unui job. Din totalul acestora, doar 184 au fost angajaţi, nouă fiind încadraţi pe posturi care prevăd studii superioare.
Cele mai multe angajări s-au făcut în reşedinţa de judeţ, unde 36 de deveni şi-au găsit un loc de muncă.
Municipiul Deva a fost urmat de Hunedoara, unde numărul persoanelor angajate pe loc a fost de 30.
Agitaţie la prima bursă a joburilor din 2011
„Exceptând persoanele deja angajate, alţi 312 hunedoreni au fost selectaţi în vederea încadrării în muncă”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara.
Instituţia va afla concret câte din aceste persoane îşi vor găsi cu adevărat un job într-un interval de 30 de zile, cât durează perioada de monitorizare.
La prima bursă a locurilor de muncă din 2011, organizată în judeţul Hunedoara în data de 25 februarie, au fost puse la bătaie aproape 500 de posturi vacante, cele mai multe regăsindu-se în oraşul de la poalele Cetăţii, Hunedoara, Petroşani şi Orăştie.