Anamaria Gherghel şi Raluca Haidu sunt premiantele Galei Sportului Hunedorean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anamaria Gherghel şi Raluca Haidu au primit titlul de cele mai bune sportive din judeţ. D.G.
Anamaria Gherghel şi Raluca Haidu au primit titlul de cele mai bune sportive din judeţ. D.G.

O campioană mondială la fotbal-tenis şi o campioană europeană la gimnastică au fost desemnaţi cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2012.

Raluca Haidu a primit titlul de „Cel mai bun sportiv al judeţului Hunedoara în 2012”, la disciplinele olimpice. Tânăra gimnastă, elevă la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, a fost răsplătită pentru performanţele obţinute de-alungul anului trecut, cea mai importantă dintre ele fiind titlul de campioană europeană cu echipa naţională de gimnastică a României.

Gimnastele Andreea Muntean şi Ştefania Stănielă au fost de asemenea onorate pentru performanţele lor. Raluca Haidu a anunţat recent că se retrage din sportul de performanţă, pentru a se dedica studiilor.


Avem o multiplă campioană la fotbal-tenis
Cel mai bun sportiv la capitolul discipline neolimpice a fost desemnat Anamaria Gherghel. Tânăra, legitimată la CS ComeximR Lupeni a fost răsplătită pentru cele cinci titluri de campioană mondială la fotbal-tenis câştigate anul trecut.


Antrenorul anului în judeţul Hunedoara a fost ales Florin Cotuţiu, de la CNS „Cetate” Deva, iar titlul de cel mai bun club sportiv prinvat a fost decernat Clubului Sportiv ComeximR Lupeni.


Gala Sportului Hunedorean a fost organizată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara. Evenimentul a avut loc în sala mare a Inspectoratului Şcolar şi în cadrul festivităţii au fost premiaţi 30 de campioni hunedoreni.
 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite