Anamaria Gavrilă, deputat AUR: „M-am întors acasă după 15 ani în străinătate. A fost o coincidenţă” VIDEO
0Anamaria Gavrilă (37 de ani), singurul parlamentar AUR din judeţul Hunedoara, are o poveste aparte. A revenită în vara acestui an în ţară, după 15 ani petrecuţi în Occident şi a fost aleasă deputat.
Anamaria Gavrilă, cel mai tânăr parlamentar din judeţul Hunedoara, are 37 de ani şi s-a întors recent în ţară după a petrecut aproape jumătate din viaţă în Occident.
În vara acestui an, la scurt timp după revenirea sa în Deva, din Germania, a decis să candideze la Primăria Deva, făcându-şi iniţial singură campanie pe Facebook şi pe străzile Devei. Deveanca a obţinut peste 1.400 de voturi, fiind clasată pe locul al cincilea dintre cei 13 candidaţi la primărie. La notorietatea ei au contribuit live-urile pe pagina sa de Facebook, dar şi ironiile cu care a fost adesea întâmpinată de susţinătorii altor partide.
„Am 37 de ani şi am fost plecată 15 ani în străinătate, m-am reîntors în România în iulie anul acesta şi am candidat pentru funcţiile de primar şi de consilier local în Deva. În urma alegerilor din 27 septembrie, am câştigat un mandat de consilier local în Deva. Sunt economist, sunt antreprenor în domeniul digitalizării şi am candidat dintr-o motivaţie absolut morală, pentru a pune în serviciul comunităţii, societăţii şi ţării mele toate cunoştinţele pe care le am şi pentru a face pentru oameni tot ce stă în puterea şi putinţa mea”, spune Anamaria Gavrilă.
„A fost o coincidenţă”
Decizia de a intra în politică a luat-o după ce a participat la un seminar de dezvoltare personală, însă candidatura ei pe listele AUR a fost neaşteptată, după ce, spune ea, primul propus pe listele partidului la Camera Deputaţilor nu a mai răspuns la telefon.
„Am fost la un seminar de dezvoltare personală, iar liderul seminarului ne-a spus că în viaţă nu căuta să faci bani ca să cumperi ce ai nevoie, în viaţă caută să construieşti o comunitate în jurul tău şi să îi dai înapoi comunităţii în care trăieşti. Atunci nu vei avea lipsa a nimic. Nu vei avea lipsa unui avocat, lipsa unei dădace, pentru că ai totul în jurul tău. A fost o coincidenţă. Eu m-am întors în România să rămân. Am fost plecată şapte ani în Germania şi opt ani în Anglia şi m-am întors să rămân aici. Aveam cu totul şi cu totul alte proiecte, însă candidatura şi alegerile locale m-au împins cumva să prioritizez aceste alegeri”, spune Anamaria.
Tânăra susţine că prioritatea ei principală va fi depolitizarea instituţiilor publice. Nouă politicieni reprezintă judeţul Hunedoara în Parlamentul României. La alegerile din 6 decembrie au fost aleşi senatorii Vasilică Potecă (PNL), Lucica Dina Muntean (PNL) şi Cristian Resmeriţă (PSD) şi deputaţii Vetuţa Stănescu (PNL), Natalia Elena Intotero (PSD), Ilie Toma (PSD), Viorel Sălan (PSD), Pollyanna Hanellore Hangan (USR) şi Anamaria Gavrilă (AUR).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Alegeri parlamentare 2020. Lista candidaţilor din judeţul Hunedoara la Senat şi Camera Deputaţilor
Alegeri parlamentare 2020. Rezultate oficiale provizorii în judeţul Hunedoara
Alegeri parlamentare 2020. Prezenţa la vot în judeţul Hunedoara, la ora 21