VIDEO Ţâba, poliţistul neobosit: s-a lăsat de mirosit bombe şi droguri, s-a apucat de dresat noi recruţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţâba a fost specializat prima dată în detectarea droguri şi apoi pe căutare exploziv. Acum este de mare ajutor în pregătirea noilor câini poliţişti.

Nicolae Pătroi, poliţist în cadrul Departamentului Intervenţii Rapide al IPJ Giurgiu, conductorul ciobănescului german, a făcut pentru prima dată cunoştinţă cu Ţâba în urmă cu 5 ani.

Câinele-poliţist era atunci specializat pe detectare de droguri şi lucra în cadrul Detaşamentului Canin Antitero-Misiuni Internaţionale, înfiinţat la nivel naţional.

image

În documente purta numele „Ecos“, însă pentru că noul conductor l-a văzut din prima dată ca pe un partener de nădejde şi un prieten devotat, i-a pus numele „Ţâba“, numele unui câine care i-a marcat copilăria.

Pentru că la acel moment se simţea nevoia specializării mai multor căini poliţişti pe căutare de exploziv, Ţâba a fost unul dintre cei mai buni selecţionaţi pentru respecializare.


Specialist în bombe în 38 zile
Pătroi spune că l-a ales pe el pentru că dintre toţi el a fost cel mai cuminte. „Dintre toţi câinii pe care i-am văzut atunci în boxe el mi s-a părut cel mai temperat. Ne-am plăcut din prima clipă şi n-a fost deloc agresiv cu mine atunci când am intrat în boxa lui“, poveşteste conductorul său.


Pentru că a împlinit vârsta de 9 ani în iunie, Ţâba a fost propus pentru pensionare având în vedere că după această vârstă câinii încep să îşi piardă din calităţi.

Procedura prevede ca orice câine pensionat să fie scos la licitaţie. Dacă nu-l cumpără nimeni, atunci fie rămâne în grija conductorului, dacă îl doreşte, fie este eutanasiat.


Prieteni şi parteneri
Pentru Ţâba nu s-a prezentat nimeni la licitaţie. Dar conductorul său asta aştepta, pentru că vroia să-l păstreze.

Ţâba a fost prezent de atunci la toate alarmele cu bombe din Giurgiu, dar şi la demonstraţiile făcute de poliţie cu diferite ocazii. „Ţâba nu este un câine agresiv, dar este foarte bun la prinderea infractorului şi la apărarea conductorului.

Este temperat şi ştie să asculte comenzile”, povesteşte conductorul său.


Deşi a fost pensionat câinele poliţist nu stă degeaba. Pentru că este un câine foarte bine pregătit, Ţâba îşi ajută conductorul în dresarea noilor recruţi. „Ţâba face treabă bună cu noul câine de serviciu pe care îl am, în vârstă de un an şi jumătate“, explică Nicolae.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite