Stuful din Delta Neajlovului arde pe aproximativ 50 de hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii giurgiuveni acţionează, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins stuful şi vegetaţia uscată din Delta Neajlovului, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, în localitatea Budeni.

Conform ISU Giurgiu, incendiul a fost anunţat în jurul prânzului, pompierii luptându-se de mai bine de opt ore cu flăcările, scrie Agerpres.

"ISU Giurgiu a fost solicitat astăzi, la orele prânzului, să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi stuf izbucnit în Delta Neajlovului, pe raza localităţii Budeni. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Colibaşi şi Punctului de Lucru Călugăreni cu trei autospeciale de stingere. Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta în multiple focare, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, aceştia au reuşit să lichideze focarele de pe mal, însă nu au putut acţiona în interiorul Deltei deoarece zona este mlăştinoasă, iar siguranţa pompierilor ar fi pusă în pericol. Totodată, în acea zonă stuful depăşeşte trei metri înălţime", se arată într-un comunicat de presă, remis, sâmbătă, de ISU Giurgiu.

Pompierii giurgiuveni au sesizat şi Garda de Mediu privind acest caz.

Potrivit ISU Giurgiu, în prezent, la caz au rămas două autospeciale pentru supravegherea zonei, deoarece incendiul se mai manifestă la stuful din Delta Neajlovului, dar pompierii spun că nu există riscul de propagare a incendiului la gospodării sau la pădure.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite