Şase sirieni, ascunşi printre frigidere, au încercat să intre fraudulos în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase au fost prinşi la graniţă foto: POliţia de Frontieră
Cei şase au fost prinşi la graniţă foto: POliţia de Frontieră

Cei şase cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 12 şi 39 de ani, au fost depistaţi când încercau să intre fraudulos în România.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un camion care transporta frigidere, şase cetăţeni din Siria, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în Germania.

Vineri, 29 ianuarie, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în Slovenia, un cetăţean turc care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere din Turcia pentru o societate comercială din Polonia.

„Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că şnurul asigurator al semiremorcii este secţionat şi prins cu un ac, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

În urma controlului amănunţit, în compartimentul marfă, au fost descoperite şase persoane de sex masculin, patru adulţi şi doi minori, care nu deţineau documente de identitate”, transmite Poliţia de Frontieră.

În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 12 şi 39 de ani, care au declarat faptul că s-au urcat în mijlocul de transport fără ştirea şoferului intenţionând să ajungă  în Germania.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţenii sirieni au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citeşte şi:

Un turc a vrut să treacă pe la Giurgiu cu o maşină dată în urmărie şi a dat vina pe nevastă

VIDEO Tabacul, „zarzavat” de import. Peste 10 tone de tutun ascunse în camioane cu legume, descoperite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite