Migranţi descoperiţi la graniţă într-un microbuz cu mobilă. Şoferul a fost arestat, la fel şi însoţitorul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un microbuz încărcat cu mobilă, 11 migranţi din Afganistan, Pakistan şi Bangladesh, care intenţionau să intre ilegal în România. Ei au fost predaţi autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor, iar faţă de şoferul microbuzului şi însoţitorul acestuia, doi cetăţeni români, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Poliţia de Frontieră transmite că marţi, 3 octombrie, în jurul orei 6.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Vicenţiu F., în vârstă de 30 ani, la volanul unui microbuz marca Volkswagen, însoţit de Laurenţiu Z., în vârstă de 27 ani, ambii cetăţeni români cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea. Şoferul transporta mobilă din Grecia pentru România.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiţi în interiorul mijlocului de transport, ascunşi în partea din faţă a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier, 11 cetăţeni străini.

Aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Bangladesh, fiind 9 bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 37 ani şi 2 minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. Ei au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria şi intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru cei doi cetăţeni români şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii de origine asiatică.

În cursul zilei de miercuri, 4 octombrie, cele 11 persoane descoperite ascunse au fost predate, conform protocolului româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Şoferul microbuzului şi însoţitorul acestuia au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, faţă de cei doi cetăţeni români fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. 

Pe aceeaşi temă: 

Şoferul turc al unui camion, arestat pentru trafic de migranţi

48 de migranţi irakieni, între care 17 minori, descoperiţi de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu într-un camion

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite