Giurgiu: Intervenţie a pompierilor pentru salvarea unui pui de barză pe care vântul l-a dat jos din cuib
0
Pompierii din judeţul Giurgiu au intervenit, sâmbătă seară, pentru salvarea unui pui de barză pe care cel mai probabil vântul puternic l-a dat jos din cuib. Pasărea a fost urcată în cuib cu ajutorul unei autoscări, informează news.ro.
Intervenţia salvatorilor a avut loc în localitatea Plopşoru, în apropierea unui stâlp de electricitate. Salvatorii au fost solicitaţi să intervină de o persoană care a văzut pasărea, care nu ştie să zboare, căzută din cuib.
"Un pui de barză, căzut din cuib, a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ajunge înapoi în locul pe care îl ştia drept casă. Dacă ar fi putut vorbi, le-ar fi povestit salvatorilor că a rămas singur în cuib, s-a speriat de vântul care a bătut cu putere şi, deodată, s-a trezit la pământ şi nu a ştiut ce să mai facă”, au scris salvatorii pe Facebook.
Pompierii au reuşit să îl urce înapoi în cuib, folosind autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime.