Georgeta Bogoevici - femeia cu mâini de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 69 de ani, realizează goblenuri de o frumuseţe rară. Înzestrată cu răbdare şi gust, Georgeta şi-a uimit cunoscuţii cu goblenurile care i-au ieşit din mână. Giurgiuveanca a fost iniţiată în arta cusutului şi broderiei de bunica sa de care îşi aduce aminte cu plăcere.

“Ea a fost cea care m-a învăţat să cos şi tot ea a învăţat-o şi pe fiica mea. Avea o răbdare extraordinară, iar broderiile pe care le lucra erau foarte frumoase. Ca om era foarte blândă şi nu ne certa niciodată pe mine şi fratele meu. Ne spunea poveşti cu pilde şi de fiecare dată o ascultam fascinată”, povesteşte Georgeta.

“Prietena” gherghefului

Avea numai doi ani când tatăl său şi-a pierdut viaţa în Bucureşti. Pe 4 aprilie 1944 au avut loc primele bombardamente asupra Capitalei, în Al Doilea Război Mondial, iar tatăl său a fost unul dintre cei care nu a supravieţuit atacului aerian. Mama nu a suportat şocul şi după numai nouă luni s-a stins şi ea, Georgeta şi fratele său rămânând în grija bunicilor.
Pasiunea pentru cusut şi brodat s-a concretizat la adolescenţă atunci când a urmat cursurile Şcolii Profesionale de Arte şi Meserii, fiind specializată în broderie şi croitorie.

Peste 100 de goblenuri

“Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu acul. Am lucrat la Combinatul Chimic de la înfiinţare şi până la închidere. Am lucrat şi broderii şi lasetă. De fiecare dată, în timpul meu liber luam ghergheful, aprindeam veioza şi lucram. Mă relaxează foarte mult”, povesteşte Georgeta.
Pasiunea pentru goblen şi-a descoperit-o prin 1987, atunci când fata era studentă în Bucureşti, iar gazda unde stătea aceasta lucra goblenuri. A rămas impresionată şi fascinată de rezultatul final aşa că a început să lucreze şi ea, devenind o împătimită a goblenului.
“Am lucrat pentru plăcerea mea. În acea perioadă apăruse febra goblenurilor prin oraş. Am cusut peisaje, flori, şi icoane. Mi-au plăcut foarte mult culorile, eram nerăbdătoare de fiecare dată să văd cum va ieşi. N-am putut în schimb niciodată să-mi învăţ fiica, nu am avut răbdare”, mai spune femeia.
Lucreză chiar şi câte două luni la un goblen, dar spune că niciodată nu s-a gândit să le vândă, în schimb a oferit o parte din ele, drept cadou prietenelor sale.

CE-I PLACE
Îi plac florile şi vara îşi umple balconul cu flori. La fel de mult spune că îi place să călătoreasă la munte, să viziteze şi să iasă în natură.
NU-I PLACE
Georgeta spune că este deranjată de vulgaritatea şi pornografia care a invadat viaţa românilor prin emisiunile de televiziune şi presa scrisă. Detestă ipocrizia oamenilor şi manelismul.

Întrebări şi răspunsuri
De unde vă procuraţi modele pentru goblenurile pe care le lucraţi?
“Am comandat multe de la Arad în perioada când nu se găseau în magazine. Acum, în schimb, nu mai sunt aşa greu de găsit, dar am cataloage după care command ce îmi place.”
Care sunt preferatele dumneavoastră şi ce simţiţi atunci când coaseţi?
“Pentru că iubesc natura, peisajele îmi plac foarte mult să le lucrez, la fel şi florile. Am răbdare să cos fiecare detaliu şi de fiecare dată când cos simt o linişte sufletească.”





Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite