Cutremur puternic în vestul Bulgariei, resimţit şi la Giurgiu
0Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter a avut loc în această dimineaţă în apropierea localităţii Pernik de lângă capitala Bulgariei, Sofia. Acesta a fost resimţit şi în sudul României, inclusiv în municipiul Giurgiu.
Seismul a fost înregistrat în jurul orei 3.00, fiind urmat de alte aproximativ 20 de replici care au făcut ca oamenii din Sofia, Pernik şi alte localităţi din ţara vecină să iasă speriaţi pe străzi.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului de Interne bulgar, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale însemnate, însă medicii unui spital din Sofia au raportat 19 persoane cu răni uşoare.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 9,1 kilometri şi a durat 15 secunde fiind resimţit şi în Serbia, România, Macedonia şi Grecia.