ALEGERI PARLAMENTARE Colegiul senatorial 2: Cine se luptă pentru voturile giurgiuvenilor din zona de vest a judeţului
0
Pe colegiul uninominal pentru alegerea Senatului (2) candidează: Lucian Iliescu (USL), Daniel Fiţa (ARD), Robertino Hideg (PPDD), Gavril Căpâlnaş (PRM) şi Ghizela Nagy (UDMR).
Colegiul uninominal pentru legerea Senatului (2) cuprinde Colegiul uninominal pentru Camera Deputaţilor 3 şi Colegiul uninominal pentru Camera Deputaţilor 4, mai exact partea vest a judeţului Giurgiu în care se află şi oraşele Bolintin Vale şi Mihăileşti.
Candidatul USL pentru acest colegiu este Lucian Iliescu, preşedintele PNL Giurgiu. De profesie inginer, acesta a fost primarul municipiului Giurgiu timp de 16 ani (1996-2012). Actualmente este secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Cel mai puternic oponent pentru Lucian Iliescu va fi Daniel Fiţa, fost subprefect al judeţului Giurgiu şi membru marcant al PDL Giurgiu.
Alegerile vor avea loc pe 9 decembrie 2012.