VIDEO Incendiu de proporţii izbucnit la o fostă fermă. Au ars 10.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată
0Pompierii au avut nevoie de patru ore pentru a lichida incendiul. În zonă s-a acţionat cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Marţi, 9 iunie, Secţia de Pompieri Tecuci a intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit între satele Ionăşeşti şi Mălureni din judeţul Galaţi.
”Incendiul s-a extins de la o zonă de depozitare a gunoaielor către o fostă fermă viticolă dezafectată. Având în vedere suprafaţa de vegetaţie afectată, a venit în sprijin şi o autospecială de stingere de la SVSU Cosmeşti”, a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Pompierii au lichidat incendiul după patru ore de luptă cu flăcările. Focul a mistuit 10.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată şi 500 de metri pătraţi din acoperişul clădirilor dezafectate ale fostei ferme.
Pompierii au stabilit că cea mai probabilă cauză care a condus la izbucnirea incendiului a fost focul deschis care s-a manifestat în zona de depozitare a gunoaielor, propagându-se apoi către vegetaţia fermei din apropiere.