VIDEO Gestul special al unor foşti militari. Lupul Dacic pentru care au traversat România ca să-l ducă la Cazanele Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva foşti ofiţeri de la Poliţia de Frontieră Galaţi, acum pensionari, au realizat sculptura reprezentând Lupul Dacic cu ajutorul unui cunoscut artist plastic. Cu acelaşi prilej, la celebra mănăstire Mraconia au fost amplasate şi 16 basoreliefuri ale unor personalităţi istorice române.

Eveniment special la celebra mănăstire Mraconia din zona Cazanelor Dunării: un grup de foşti poliţişti de frontieră din Galaţi a ridicat, pe un catarg, un steag dacic realizat conform schiţelor istorice, pentru a cinsti astfel memoria marelui rege dac Decebal, al cărui chip imens străjuieşte fluviul, nu departe, dăltuit în coasta unui munte.

Demersul foştilor militari, al căror lider este Didel Bădărău (fostul şef, în prezent pensionar, al Poliţiei de Frontieră Galaţi) a început în urmă cu câteva săptămâni, când i-au expus ideea artistul plastic Mugur Vrînceanu (profesor la Liceul de Arte din Galaţi), iar acesta a acceptat să facă lucrarea fără vreo plată. Materialele necesare au fost asigurate de autorii ideii, iar în urmă cu câteva zile semeţul steag dacic a fost gata.

„A fost făcut după schiţele realizate de istorici, după descrierile antice. Cu acelaşi prilej, am turnat şi 16 basoreliefuri ale unor persoanlităţi marcante ale istoriei României, pentru a fi montate la mănăstirea Mraconia, alături de Lupul Dacic”, a spus Didel Bădărău.

Transportul până la faţa locului nu a fost deloc simplu, foştii militari punându-şi la bătaie maşinile personale. „Vedeta” demersului, Lupul Dacic, n-a încăput însă în niciuna dintre maşini, fiind transportat, cumva simbolic în esenţă, deasupra unei Dacia Logan.

Lupul Dacic şi artistul care l-a creat FOTO Didel Bădărău

Imagine indisponibilă

După o călătorie de peste 700 de kilometri cu maşina (mai bine de 12 ore), grupul a mers cu o şalupă la mănăstirea Mraconia (aflată, după cum se ştie, pe o stâncă din versantul abrupt al Dunării, la kilometrul fluvial 967), acolo unde simbolurile istorice au fost montate.

„Mulţumesc membrilor Asociaţiei «Frontiera Gălăţeană», iniţiatoarea proiectului, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Corpul Naţional al Poliţiştilor şi conducerii centrale a Poliţiei de Frontieră Române pentru sprijinul acordat şi, evident, ctitorului mănăstirii Mraconia, Cristian Târtea, cu care am încheiat contract de comodat pentru locul de amplasare a celor 16 personalităţi istorice reprezentate în basorelief şi pentru ridicarea Lupului Dacic”, a mai spus Didel Bădărău.

Lupul Dacic şi autorii ideii FOTO Asociaţia Frontiera Gălăţeană

Imagine indisponibilă

Membrii asociaţiei «Frontiera Gălăţeană» nu sunt la prima acţiune care are ca scop promovarea istoriei României. În ultimii trei ani, asociaţia a realizat peste 200 de basoreliefuri cu chipurile unor mari înaintaşi, pe care le-au donat unor şcoli şi instituţii din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, precum şi din Republica Moldova. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite