Un şofer de 20 de ani a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ. Conducătorul auto era beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, în contextul în care nu a mai reuşit să păstreze controlul autovehiculului pe care îl conducea din cauza consumului de băuturi alcoolice şi s-a răsturnat cu maşina.

Pe 10 martie, pe D.E. 581, în apropierea localităţii Berheci, a avut loc un accident rutier cauzat, conform primelor constatări ale poliţiştilor, de consumul de alcool.

”Un tânăr de 20 de ani, din judeţul Brăila, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul direcţiei, în timp ce circula dinspre Tecuci spre Bârlad, şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Atât acesta, cât şi un alt bărbat de 31 de ani, pasager în autoturism, au suferit vătămări corporale”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

La testarea alcoolscopică, şoferul a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite