Trafic de carne vie în familie. Proxeneţii îşi obligau victimele, printre care se numără şi minore, să se prostitueze în Spania, Italia şi Marea Britanie
0Procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracţională specializată în traficul de minori şi traficul de persoane. Anchetatorii au descoperit că proxeneţii îşi ameninţau şi băteau victimele ca să le oblige să îşi vândă trupul, le şantajau emoţional şi le controlau orice mişcare.
Pe 28 ianuarie, procurorii DIICOT Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a trei persoane, T. S., în vârstă de 29 ani (cunoscut cu antecedente penale), D. M.-A. în vârstă de 26 ani (cunoscută cu antecedente penale), şi D. C.-A. în vârstă de 19 ani (cunoscut cu antecedente penale şi dosare pe rol), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată.
Anchetatorii au stabilit că, începând cu sfârşitul anului 2015, cei trei tineri, T. S., D. M.-A. (logodnica lui T. S.) şi D. C.-A. (fratele lui D. M.-A.), au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane constând în exploatarea prin obligarea la practicarea prostituţiei a unor victime minore şi majore atât pe teritoriul României (municipiile Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani), cât şi pe teritoriul altor state europene (Spania, Italia, Danemarca, Marea Britanie).
”În perioada 2015 – 28.01.2019 (data efectuării percheziţiei domiciliare), cei trei suspecţi au recrutat prin metoda „Loverboy”, transportat, transferat, adăpostit şi primit două victime minore, în vârstă de 16 şi respectiv 17 ani, precum şi pe două victime majore, pe care, prin constrângere psihică şi fizică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, supraveghere şi control a libertăţii de mişcare şi comunicare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei în diferite locaţii din Spania şi Marea Britanie iar pe teritoriul României în locaţii închiriate pe raza municipiilor Galaţi, Iaşi, Braşov, Focşani, beneficiind de sumele de bani obţinute de victime în această modalitate (peste 88.000 de lei şi peste 52.000 de euro)”, au stabilit procurorii DIICOT Galaţi.
Pe 28 ianuarie, procurorii din cadrul DIICOT Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale suspecţilor, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, 29 ianuarie, cei trei suspecţi de trafic de minori şi trafic de persoane au fost prezentaţi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă. Cei doi bărbaţi au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, iar tânăra a fost plasată sub control judiciar, cu o cauţiune de 40.000 de lei.