Tânărul fără permis care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului le râde în nas rudelor victimelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală
Ivanciu Corcioveiu Foto: Facebook/pagina personală

Judecătoria Galaţi a prelungit controlul judiciar în cazul lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul care a lovit în plin cu maşina doi copii în timp ce făcea „liniuţe” cu un prieten, omorându-i pe loc. Aceeaşi instanţă a constatat recent că măsura arestării preventive luată faţă de tânărul inconştient a încetat de drept.

Ivanciu Corcioveiu  a şocat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie 2016,  după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului.  Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului.

Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii.

Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. 

La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată.

Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care inidividul  a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea.

Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar timp de şase luni a fost arestat preventiv. Acesta este judecat în prezent pentru conducere a unui vehicul pentru permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

În urmă cu câteva săptămâni, Judecătoria Galaţi a constatat că măsura arestării preventive luată iniţial faţă de Corcioveiu a încetat de drept, şocând rudele micuţilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de circulaţie. Tânărul a fost plasat sub control judiciar, iar pe 9 martie aceeaşi instanţă a prelungit măsura preventivă. Cel mai probabil, Ivanciu Corcioveiu va rămâne în libertate până la finalizarea procesului, având doar interdicţia să nu părăsească judeţul Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite