Şase răniţi într-un accident rutier petrecut pe DN 25
0Evenimentul rutier s-a petrecut astăzi. La faţa locului au ajuns echipaje SMURD pentru a le acorda victimelor primul ajutor
Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, care circula pe DN 25, dinspre Tecuci către Galaţi, la kilometrul 64 + 500 a intrat în coliziune cu un alt autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani şi care circula pe celălalt sens de drum.
În urma impactului, cei doi conducători auto au fost răniţi. De asemenea, un bărbat de 35 de ani, doi minori de 17 şi un copil de trei ani, pasageri în primul autoturism au suferit răni uşoare.
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare, pentru a le acorda victimelor primul ajutor, fiind ulterior transportate la Spitalul de Urgenţă Galaţi pentru investigaţii medicale amănunţite.
De asemenea, cei doi şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
„Poliţiştii Rutieri au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în vederea stabilirii cauzelor care au generat acest eveniment rutier şi gradul de vinovăţie al şoferilor”, a declarat Aurelian Ropotan, purtător de cuvânt la Poliţia Rutieră Galaţi.