Șansa nesperată a mii de elevi din mediul rural de a vizita gratuit muzee. Copiii au transportul și mesele incluse

0
Publicat:

Peste 5.200 de elevi, care învață la școli din mediul rural vor vizita gratuit muzeele din subordinea Consiliului Județean Galați, în cadrul unui proiect educațional unic în țară, aflat la cea de-a doua ediție. 

Mii de elevi din mediul rural vor vizita, în premieră, muzeele din Galați FOTO: CJ Galați
Mii de elevi din mediul rural vor vizita, în premieră, muzeele din Galați FOTO: CJ Galați

Posibilităţile financiare limitate sau distanţa mare până în municipiul Galaţi i-au împiedicat pe mulţi copii din mediul rural să vadă cu ochii lor cum arată Grădina ZOO, acvariile de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii sau obiectele vechi de mii de ani descoperite de către arheologii Muzeului de Istorie.

Mii de elevi din mediul rural, la muzeu

„În perioada 24 aprilie-16 iunie, peste 5200 de elevi, care învață la școli din mediul rural sau la cele din municipiul Tecuci și orașele Târgu Bujor și Berești, precum și de la școlile speciale, vor vizita gratuit acvariile de la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, Grădina Botanică, Grădina Zoologică, secția Lapidarium a Muzeului de Istorie “Paul Păltănea”, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc. Toate acestea au loc în cadrul programului “Muzeele prin ochii copiilor”, finanțat din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați”, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Galați. 

Primele vizite din cadrul acestui program vor fi organizate luni, 24 aprilie. Fiecare autocar va avea un coordonator de grup desemnat de către Consiliul Județean, care îi va însoți pe copii pe tot parcursul vizitelor.

Copiii vor vizita și Parcul ZOO FOTO: CJ Galați
Copiii vor vizita și Parcul ZOO FOTO: CJ Galați

„Este un proiect extrem de frumos și de important, pe care îl continuăm și anul acesta. Astfel, mii de copii din tot județul vor trăi o experiență unică. Este un proiect la care țin foarte mult, mai ales după ce am văzut anul trecut, la prima ediție, cât de multă bucurie a adus copiilor care au vizitat, unii pentru prima oară, acvariile de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, Muzeul de Istorie sau Grădina Zoologică. Practic, copiii descoperă minunata lume a muzeelor și învață în același timp lucruri noi și interesante despre artă, istorie, tradiții și lumea animalelor. Totul va fi asigurat de către Consiliul Județean, de la transport la pachețelul de dimineață și masa de prânz la restaurant”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Potrivit sursei citate, anul acesta, vor participa 5124 de elevi de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, precum și 113 elevi de la școlile speciale. De asemenea, ei vor fi însoțiți de 438 de profesori.

Acest program are o valoare financiară de 538.660 de lei (transportul și mesele incluse).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite