Românul invitat la defilarea de Ziua Naţională a Franţei pentru modul cum a promovat imaginea ţării sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru alături de colegii săi voluntari Foto: Service Civique
Alexandru alături de colegii săi voluntari Foto: Service Civique

Alexandru Leftarache, un tânăr de 24 de ani din Galaţi, a fost selectat să participe la desfăşurarea drapelului francez, unul dintre cele mai importante momente ale festivităţilor organizate de Ziua Naţională a Franţei.

Alexandru Leftarache (24 de ani) este din Galaţi, a absolvit Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, iar în prezent este în anul al doilea de masterat la Aix-Marseille Université in Aix-en-Provence (Franţa).

Tânărul face un stagiu de voluntariat la o asociaţie franco-română din Rennes, numită Solidarité 35 Roumanie, ocupându-se în principal de promovarea României şi de facilitarea comunicării dintre asociaţie şi colaboratorii săi. 

Munca sa în cadrul asociaţiei i-a impresionat pe reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Serviciului Civic, care l-au selectat recent să participe la parada de ziua naţională a Franţei, care va avea loc pe 14 iulie.

Selecţia a fost extrem de riguroasă, Alexandru fiind unul dintre cei 17 tineri care efectuează serviciu civic şi serviciu voluntar european şi care va participa la manifestările ocazionate de ziua naţională a Franţei.

Zilnic, de pe 8 până pe 14 iulie, tânărul din România participă alături de ceilalţi voluntari la pregătirile pentru defilare, astfel încât totul să iasă perfect. ”Pentru mine participarea la festivităţile de pe 14 Iulie reprezintă o oportunitate de a reprezenta Romania şi, în egală măsură, o veritabilă mandrie. În momentul de faţă redactez un jurnal pe zile, pe care intenţionez să-l public sub forma unui articol”, ne dezvăluie Alexandru, care vrea astfel ca un număr cât mai mare de români să împărtăşească cu el bucuria acestui moment.

Tânărul din România va fi implicat într-una dintre cele mai importante momente ale festivităţilor, respectiv desfăşurarea drapelului francez. Până atunci, Alexandru va participa la diverse activităţi culturale, vizite şi întâlniri oficiale în Franţa.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite