Răbufnire a şefului singurei secţii non-covid de chirurgie toracică din Moldova: „Mă gândesc la demisie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un chirurg cunoscut de la cel mai mare spital din Galaţi ameninţă cu demisia după ce secţia pe care o conduce va fi mutată din cauza Covid-19. Medicul Dumitru Isfan susţine că nu mai poate asigura funcţionarea normală a singurei secţii non-covid de chirurgie toracică din Moldova.

Dumitru Isfan, şeful Secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Judeţean din Galaţi, a anunţat că doi pacienţi şi cel puţin patru cadre medicale s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2. Ca urmare, singura secţie non-covid de chirurgie toracică din Moldova ar putea fi mutată de la etajul 1, unde va fi spaţiu pentru bolnavii de Covid 19, la etajul 5, ceea ce va afecta activităţile obişnuite.

„O zi neagră (n.r. miercuri, 16 decembrie) pentru chirurgia toracică din Galaţi! Dimineaţa, rezultatele testării Sars CoV2 a doi pacienţi operaţi a venit pozitivă. La prânz am aflat că secţia chirurgie toracica va fi din nou mutată,de parcă ar fi servicii de chirurgie toracică în toate reşedinţele de judeţ. Suntem singura secţie de chirurgie toracică non-covid din Moldova, Iaşul e declarat spital Covid. Acum avem internaţi pacienţi din Galaţi, Brăila,Tulcea, Vrancea, Vaslui, Bacău. Nu contează serviciile medicale oferite de secţia noastră, nu contează indicatorii medicali, nu contează faptul ca neoplasmul bronho-pulmonar privind morbiditatea şi mortalitatea este pe primul loc la bărbaţi şi pe locul trei la femei, nu contează multe”, a scris medicul Dumitru Isfan pe Facebook.

Medicul gălăţean mai spune că demisia este văzută ca o formă de protest, iar decizia va fi luată în urma consultărilor cu angajaţii secţiei.

„Mă gândesc serios să-mi dau demisia din şefia de secţie (obţinută prin concurs, având contracandidat în 2008) deoarece în perioada aprilie-iunie din cauza condiţiilor total necorespunzătoare de practicare a meseriei mele mi-a adus un diabet. În acelaşi timp scap de problemele organizatorice precum şi de chemarea mea din timpul liber când sunt cazuri deosebite. Nimeni nu-mi poate lua experienţa! Mâine dimineaţa discut cu colegii mei şi mă voi decide! Demisia o să o prezint ca o formă de protest privind factorii de răspundere în sănătatea gălăţeană, la comportamentul lor faţă de această specialitate”, a precizat Dumitru Isfan.

Postarea de pe Facebook a devenit virală, iar sute de persoane şi-au arătat solidaritatea faţă de medic.

„Noaptea e un sfetnic bun. Domnule doctor, multă sănătate şi să vă ferească Dumnezeu de rău pe dumneavoastră şi pe tot personalul de pe secţia chirurgie toracică. Să nu vă daţi demisia, sa rămâneţi în continuare şeful secţiei pentru că sunteţi un om nobil şi un profesionist desăvârşit şi atâţia ani v-aţi făcut treaba foarte bine. Cu deosebită consideraţie!”, spune Mirela Chirilă.

„În august am venit cu mama la dumneavoastră , pacientă operată de două ori la Institutul Marius Nasta. Îmi amintesc cu câtă recunoştinţă vorbeaţi de mentorii dumneavoastră, domnul prof. Dr Cordos si domnul prof .Dr Galie. În august a treia operaţie a fost făcută de dumneavoastră si mi-aţi demonstrat clar ca sunteţi la acelaşi nivel cu aceşti domni profesori doctori. Astăzi sunteti o valoare în chirurgia toracică în Moldova. (…) Mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mama, sunteţi un doctor care în pandemie aţi comunicat cu familia în fiecare zi de cel puţin două ori pe zi, comportament care contează foarte mult pentru toţi cei implicaţi. Aş vrea să ştiu că şi la anul şi mulţi ani de acum încolo avem si noi în Galaţi un doctor în chirurgie toracică la nivelul mentorilor dumneavoastră. Sunt mândră că v-am cunoscut şi mereu recunoscătoare pentru valoarea dumneavoastra profesională”, a scris Mirela Chirilă, pe FB.

Vă recomandăm şi:

Medic, după ce a trecut prin COVID-19: „Sunt convinsă că un astfel de virus nu este creat de natură“

Pacientul COVID care a băgat spaima în autorităţi. A fugit de două ori din spital, fiind găsit la mare distanţă

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite