Proiecte fabuloase pentru Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei din Galaţi. Imagini cu schiţele propuse de arhitecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ceremonia de premiere organizată de Primăria Galaţi FOTO Primăria Galaţi
Imagine de la ceremonia de premiere organizată de Primăria Galaţi FOTO Primăria Galaţi

Primăria municipiului Galaţi a finalizat joi, 24 octombrie 2019, concursul de proiecte pentru amenajarea a două zone importante din urbe. Unele dintre ideile premiate la cele două secţiuni sunt realmente uimitoare.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, i-a premiat, joi, 24 octombrie, într-un cadru festiv, pe câştigătorii concursurilor de soluţii urbanistice pentru „Faleza Dunării” şi „Valea Ţiglinei”, proiectele tuturor participanţilor fiind expuse în holul Universităţii ”Dunărea de Jos”. 

„Demersul Primăriei Galaţi, unic în ţară, a venit din necesitatea de revitalizare a celor două zone de interes pentru comunitatea gălăţeană”, a precizat municipalitatea.

Astfel, la concursul care a vizat Faleza Dunării, premiul întâi i-a revenit lui Mocanu Radu Alexandru, cu un punctaj de 88,50. Premiul al doilea a fost adjudecat de ARIA CONCEPT ARCHITECTURE SRL, reprezentant Panait Irina-Gabriela, cu un punctaj de 85,50, iar premiul al treilea a revenit societăţii TERRA DESIGN STUDIO SRL, reprezentant Roseti Tamara, cu un punctaj de 79,88.

La concursul care a vizat Valea Ţiglinei, premiul întâi a fost obţinut de TERRA DESIGN STUDIO SRL, reprezentant Roseti Tamara, cu un punctaj de 88,63. Premiul al doilea a fost obţinut de ARIA CONCEPT ARCHITECTURE SRL, reprezentant Panait Irina-Gabriela, cu un punctaj de 87,38, iar premiul al treilea i-a revenit Emiliei Pascariu, care a obţinut un punctaj de 72,50.

Premiile pentru fiecare concurs în parte s-au acordat după cum urmează: locul 1 – 25.000 de lei; locul 2 – 15.000 de lei ; locul 3 – 5.000 de lei.

Proiect propus de modernizare Primăriei Galaţi FOTO Primăria Galaţi

Primăria municipiului Galaţi a lansat în luna iulie în cadrul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice şi pe site-ul propriu concursurile de idei/soluţii urbanistice pentru reamenajarea şi refuncţionalizarea obiectivelor Valea Ţiglinei şi Faleza Dunării. În acest scop au fost prezentate: regulamentul, tema soluţiilor urbanistice precum şi panourile standard cu secţiuni prestabilite (text, bune practici etc.) pentru descrierea soluţiilor.

Proiect de modernizare propus  Primăriei Galaţi FOTO Primăria Galaţi

Au avut posibilitatea de a participa la concursurile de soluţii arhitecţi cu diplomă, urbanişti cu diplomă/licenţă plus masterat sau alte forme legale de exercitare a profesiei de arhitect/urbanist, potrivit legislaţiei naţionale a statului de provenienţă.

Proiect de modernizare propus  Primăriei Galaţi FOTO Primăria Galaţi

Juriul, multi-disciplinar, a fost format din reprezentanţi ai Primăriei municipiului Galaţi, Registrului Urbaniştilor din România, Universităţii ”Ion Mincu” Bucureşti, Universităţii ”Dunărea de Jos” Galaţi, mediului de afaceri şi ai societăţii civile (ONG-uri). Pentru stabilirea ierarhiei câştigătorilor fiecare membru a acordat un punctaj de la 1 la 25 pentru fiecare criteriu de evaluare, iar prin însumarea punctajelor s-au stabilit câştigătorii.

„Proiectele câştigătoare vor sta la baza elaborării planurilor de modernizare şi investiţii pentru cele două zone”, a precizat primarul Ionuţ Pucheanu.

Expoziţia cu proiectele concurenţilor va rămâne deschisă în holul Universităţii Dunărea de Jos timp de două săptămâni.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite