Primul medic vaccinat anti-COVID-19 la Galaţi: „Este singura soluţie pentru a stăpâni această dramă” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Prefectura Galaţi
Foto: Prefectura Galaţi

Primele doze de vaccin anti COVID-19 au ajuns, luni, la Galaţi, iar prima persoană imunizată este dr. Manuela Arbune, medicul care a fost de gardă în noaptea în care a fost confirmat primul caz de Covid-19 în judeţul Galaţi.

Medicul Manuela Arbune este şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase, este profesor universitar şi coordonatoarea programului Hiv-Sida în Galaţi. Aceasta a mărturisit că a fost un an greu deoarece a fost nevoită să stea departe de cei dragi, însă are încredere în vaccin că va putea pune punct acestei drame. 

„Am ratat evenimente importante din viaţa noastră. Nu am putut fi alături de cei care se năşteau sau cei care plecau dintre noi, cei dragi. Iată că venit un nou an şi în această zi avem o nouă speranţă, speranţa că toată drama pe care am trăit-o anul anterior ar putea fi sfârşită. Cred că această intervenţie pe care am acceptat-o este cel mai bun şi onest mesaj pentru cei care mă cunosc. Vaccinul pe care îl avem astăzi la dispoziţie este benefic şi necesar şi este singura soluţie în acest moment de a ne ajuta să stăpânim această dramă pe care am trăit-o în ultimul an. Nu am nicio emoţie, am încredere în vaccin”, a declarat dr. Manuela Arbune, înainte de a se vaccina. 

Campania de vaccinare din judeţul Galaţi a început la Spitalul de Boli Infecţioase “Cuv. Parascheva”, prin imunizarea a cinci medici de la această unitate spitalicească. 

„Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a primit  195 de flacoane (975 de doze) de vaccin împotriva Covid-19, acestea fiind distribuite la toate cele 10 spitale din judeţ”, a informat Prefectura judeţului Galaţi. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Vaccinarea anti COVID-19 începe de luni şi la Galaţi. Cine va fi imunizat

 

Medic despre personalul sanitar care nu vrea să se vaccineze: „L-aş lăsa liber“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite