Primarul Marius Stan: „Trebuie să facem un sistem de termoficare mai suplu, mai eficient, care să nu mai pună presiune pe noi an de an”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Galaţi se delimitează de informaţiile alarmiste, transmise public de conducerea Apaterm, cu privire la pericolul ca locuitorii oraşului, racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, să rămână fără apă caldă şi căldură în sezonul rece 2014/2015.

”E adevărat că sunt probleme serioase în ceea ce priveşte termoficarea, probleme generate, aşa cum am mai spus-o, de faptul că populaţia nu îşi plăteşte facturile pentru apă caldă şi căldură. Nu neg că sunt probleme, dar de aici şi până la scenariile apocaliptice ilustrate de conducerea Apaterm, în informările pe care le face către unele instituţii, e o mare diferenţă. Mi se pare grav ca o societate de interes public, aflată în subordinea Consiliului Local, să transmită un astfel de mesaj populaţiei şi nu voi întârzia să iau măsuri”, a declarat primarul Marius Stan.

Chiar în această după-amiază, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, are o primă rundă de discuţii la Ministerul Economiei, pe tema asigurării agentului termic necesar încălzirii populaţiei din Galaţi, în sezonul rece 2014/2015. Pe agenda discuţiilor se află situaţia critică în care sunt CET şi Apaterm Galaţi, precum şi identificarea unor soluţii viabile pentru ieşirea din impas. Se caută, totodată, soluţii pentru reducerea costurilor de producţie a agentului termic şi a pierderilor din sistem, astfel încât facturile pentru termoficare să poată fi suportate de populaţie mai uşor.

”Mergem la Guvern să obţinem sprijin pentru rezolvarea problemei termoficării. Căutăm cea mai eficientă soluţie pentru încălzirea populaţiei, atât pe termen scurt, adică pentru iarna care vine, cât şi pe termen mediu şi lung. Mă bucur că responsabilii guvernamentali la cel mai înalt nivel, premierul, vicepremierii, miniştrii de resort au înţeles că problema termoficării Galaţiului este una extrem de importantă, dat fiind faptul că vizează două treimi din populaţia oraşului, adică în jur de 180.000 de oameni, şi că o eventuală criză a termoficării ar genera o problemă socială de proporţii pentru Galaţi. Să nu se înţeleagă că administraţia pe care o conduc sau actualul Guvern al României încurajează neplata facturilor la termoficare, aşa cum au făcut-o fostele administraţii locale şi guverne. Oriunde în această lume, utilităţile consumate se plătesc. Nu există apă, căldură, electricitate sau telefonie gratis nicăieri. Ceea ce noi, adică administraţia publică locală şi Guvernul, încercăm să facem este să creăm un sistem de termoficare mai suplu, mai eficient, care să genereze costuri mai mici de producţie, pierderi mai reduse şi facturi mai uşor de suportat pentru populaţie. Trebuie să restructurăm din temelii, o dată pentru totdeauna, sistemul de termoficare, indiferent de costuri, astfel încât încălzirea populaţiei în sezonul rece să nu mai fie o problemă an de an”, a declarat primarul Marius Stan.

Reacţia primarului Marius Stan a apărut după ce în această dimineaţă, reprezentanţii Apaterm, prin vocea administratorului special Didi Dumitru, au informat Prefectura că situaţia este extrem de încurcată, de-a dreptul scăpată de sub control, unica soluţie pentru a da căldură la iarnă fiind aceea ca Romgaz-ului să i se facă milă de Electrocentrale, pentru ca aceasta din urmă să nu îşi pună lacăt pe activitate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite