Primarul Dumitru Nicolae: "Dacă nu termin tot ce mi-am propus în acest mandat, s-ar putea să mai candidez odată"
0Mai în glumă, mai în serios, Dumitru Nicolae a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că nu exclude posibilitatea unei candidaturi şi în 2012: “Dacă nu termin tot ce mi-am propus în acest mandat, s-ar putea să mai candidez odată”, a spus acesta ziariştilor.
Dumitru Nicolae, în vârstă de 70 de ani, este primar al Galaţiului din 2000. La alegerile din 2008, a obţinut cel de-al treilea mandat consecutiv de primar.
El va rămâne în istorie şi prin faptul că şi-a încrustat pe piatra de mormânt: “Primar al Galaţiului 2000 – 2008”. Doar două mandate. Atât şi-a trecut pe piatra funerară actualul primar. Fără să ştie că va mai candida şi pentru al treilea mandat.
Despre mesajul înscris pe piatra funerară primarul Nicolae a spus că a fost încrustat în anul 2005 şi că a fost ideea altcuiva. Acesta a spus în glumă că inscripţia poate fi modificată, astfel încât să apară primar până în anul 2018.