Poliţistul care a aplicat peste 440 de amenzi contravenţionale într-un an şi nici una nu a fost contestată în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatul Serviciului de Siguranţă Rutieră Galaţi a primit titlul de poliţistul anului în 2018. Are 30 de ani, este absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, şi a fost angajat la Poliţia Locală în martie 2007.

Pentru al doilea an consecutiv, Poliţia Locală Galaţi a acordat la ceas aniversar, pe 21 mai, două distincţii importante: poliţistul anului şi structura operativă a anului.

”Din anul 2011 activează în cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră iar în 2017, 443 dintre sancţiunile contravenţionale aplicate de poliţiştii locali de la rutieră, au fost aplicate de Daniel Cozma, cel care a fost desemnat de conducerea Poliţiei Locale Galaţi, poliţistul anului. De menţionat că nici una dintre amenzile date de acesta nu a fost contestată în instanţă, ceea ce demonstrează profesionalismul de care dă dovadă”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

În 2018, în primele patru luni, Daniel Cozma a aplicat 185 de sancţiuni. Distincţia ”structura anului” a revenit în 2018 Serviciului de Ordine Publică–Secţia nr. 1 Poliţie Locală. Aceasta s-a remarcat printr-o activitate complexă, prin mai multe multe planuri de măsuri aplicate în funcţie de problematica de pe raza de competenţă, şi conform indicatorilor de performanţă, cu cele mai bune rezultate.

În 2017, poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 1 au aplicat peste 2.700 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind 288.000 de lei. Tot anul trecut, oamenii legii care îşi desfăşoară activitatea la nivelul Secţiei nr. 1 Poliţie Locală au constatat 42 de fapte cu caracter penal. Şi în primul trimestru al anului 2018, Secţiei nr. 1 Poliţie Locală se poziţionează ca şi rezultate, pe primul loc (891 amenzi aplicate în sumă de 72.530 de lei şi constatarea unui număr de şapte fapte cu caracter penal). Secţia nr. 1 Poliţie Locală este condusă de Nelu Carp, cel care în 2017, pentru rezultatele obţinute, a fost desemnat poliţistul anului.

“Evaluarea poliţiştilor şi structurilor din cadrul Poliţiei Locale Galaţi s-a făcut ţinând cont de o grilă cu indicatori de eficienţă specifici, printre care se numără, activităţi preventive de combatere a faptelor ilegale în domeniul ordinii publice, siguranţei rutiere şi nu numai, de constatare a contravenţiilor şi faptelor penale precum şi de servire a comunităţii. Pe parcursul evaluării s-a ţinut cont şi de anumite caracteristici ale profilului poliţistului, dintre care nu au lipsit fermitatea, atitudinea, promptitudinea, solicitudinea, precum şi alte calităţi necesare în executarea acestei activităţi poliţieneşti”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite