Parteneriat cu CNAIR pentru un drum naţional cu patru benzi din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJ Galati
sursa: CJ Galati

DN 25 este una dintre cele mai aglomerate artere de circulaţie din judeţ, traficul fiind infernal în anumite momente ale zilei. Drumul trebuie modernizat şi extins la patru benzi acolo unde este posibil.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat miercuri, 27 iulie, contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor de teren şi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru modernizarea DN25, pe tronsonul Galaţi- Tudor Vladimirescu, aproximativ 40 de kilometri. Valoarea contractului este de 2.180.000 de lei (fără TVA).

Pentru a realiza acest lucru cât mai repede, Consiliul Judeţean a facut un parteneriat cu CNAIR, care are în proprietate şi administrare acest drum. 

Firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate are doar câteva luni la dispoziţie pentru a configura cea mai bună variantă de traseu, inclusiv pentru a stabili zonele unde se pot construi pasaje sau poduri. 

„După ce vor fi făcute toate aceste studii, proiectul va fi depus spre finanţare pe fonduri europene”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.  

Contractul prevede realizarea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei de autorizare a lucrărilor de intervenţie, inclusiv studiul geotehnic, ridicările topografice, studiul hidrologic, studiul de trafic, studiul hidraulic, studiile de coexistenţă, studiul arheologic, toate studiile specifice solicitate de instituţiile avizatoare, documentaţiile suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, documentaţia necesară obţinerii avizului de oportunitate, studiul de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituţională, raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiţiei, raportul privind utilităţile (unde este cazul) şi documentaţia tehnică aferentă stabilirii culoarului de expropriere (dacă este cazul).    

Vă recomandăm şi: 

Orban, la podul peste Dunăre de la Brăila: Eu recunosc intervenţia domnului Tudose, spre deosebire de alţii

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri       

 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite