Oțelarii au puterea să glumească după 40 de zile de cantonament: „E foarte frumos! Ca în armată!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Paraschiv, Oţelul Galaţi
Gabriel Paraschiv, Oţelul Galaţi

Mijlocașul Gabriel Paraschiv, de la Oţelul Galaţi, e pus pe șotii. El a declarat că regretă amânarea campionatului, pentru că în cantonament "e foarte frumos", ca în armată. Stagiile de pregătire ale grupării gălăţene în această iarnă au durat 40 de zile.

"A fost cald şi frumos în Spania. Îmi pare rău că s-a amânat campionatul, pentru că e important să jucăm pe puncte şi pe bani. Dar acum suntem nevoiţi să mergem şi să ne mai pregătim zece zile, în Antalya. Mai suportăm, cel mai bine e în cantonament (ironic). E al patrulea. E foarte frumos, ca în armată. Eu le-am numărat, sunt 40 de zile de cantonament", a spus Paraschiv. Gabriel a precizat că el şi colegii lui i-ar ajuta pe sinistraţii din ţară în această perioadă, dar nu au cum, deoarece sunt mai mult "pe drumuri".

Paraschiv a menţionat că nu a fost îngrijorat săptămâna trecută, când mai mult coechipieri ai săi au rămas blocaţi în nămeţi cu trenul, aproape două zile. "N-am avut nicio treabă, nu am fost îngrijoraţi, e vina lor că au plecat acasă. N-am făcut însă glume pe seama lor pentru că la un moment dat situaţia devenise foarte serioasă. Viaţa lor putea fi în pericol şi nu poţi glumi cu aşa ceva", a adăugat fotbalistul, la revenirea din stagiul de pregătire din Spania şi cu puţin înainte de plecarea în Turcia, pentru un nou cantonament.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite