O nouă şedinţă a Consiliului Judeţului Galaţi în care atenţia va fi concentrată pe schimbarea liberalei Tania Bogdan din funcţia de vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în urmă cu două săptămâni liberala era salvată în ultima secundă de un telefon dat chiar de premierul Victor Ponta, se pare că de această dată nimic nu mai poate sta în calea înlocuirii Taniei Bogdan.

Hotărârea privind eliberarea din funcţie a Taniei Bogdan a fost iniţiată de 19 consilieri CJ din cele trei partide care formeaza acum majoritatea: PSD-UNPR-PPDD. Capul listei de semnatari este ocupat chiar de preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa. Ea a fost supusă atenţiei consilierilor judeţeni în şedinţa din 21 mai, dar pentru că atunci lucrurile erau încă neclare în privinţa viitorului USL, se pare că însuşi premierul Victor Ponta ar fi intervenit pentru amânarea luării unei decizii până după alegerile europarlamentare. Pe 30 mai, preşedintele Nicolae Bacalbaşa a convocat pentru miercuri o şedinţă extraordinară în cadrul căreia principalul punct de pe ordinea de zi va fi exact schimbarea liberalei Taniei Bogdan. În şedinţa din 21 mai, a căzut un cap, dar nu cel al Taniei Bogdan, ci a consilierului PPDD Gheorghe Mănăilă, care deşi se numără printre iniţiatorii proiectului de schimbare a liberalei, ar fi votat împotrivă atuncim când s-a votat ordinea de zi.

Cât priveşte succesorul liberalei Tania Bogdan, dacă se vor respecta calculele făcute înainte de şedinţa din 21 mai, acesta ar trebuie să fie un membru al PPDD, cel mai probabil Marian Vicleanu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite