O gălăţeancă a fost rănită grav în urma unui accident rutier/Maşina în care se afla s-a răsturnat
Femeia era pasageră în autoturismul care s-a lovit de un plop şi s-a răsturnat. Aceasta este internată în stare gravă la Spitalul de Urgenţă
Aurica Mardare de 45 ani a fost la un pas de marte după ce a căzut victimă unui grav accident de circulaţie. Maşina în care se afla s-a lovit de un plop de pe marginea şoselei şi s-a răsturnat în şanţ.
Accidentul a avut loc pe DJ242, la ieşirea din satul Moscu, către comuna Băneasa. Şoferul a încercat să depăşească o altă maşină, a pierdut controlul autoturismului şi s-a lovit de un copac.
Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi a fost transportată de urgenţă la spital.
„În urma accidentului pasagera din autoturism a fost rănită grav. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere", spune Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ.























































