Numărul accidentelor de muncă este în scădere. Inspectorii de muncă spun că şi frecvenţa lor este mai redusă
0
Acest lucru scoate în evidenţă faptul că angajatorii din Galaţi au fost preocupaţi de crearea mediului de lucru sigur şi sănătos, de crearea unei stări de bine la locul de muncă, succesul lucrătorilor fiind şi succesul patronilor.
în judeţul Galaţi, activitatea angajatorilor şi a lucrătorilor, precum şi a inspectoratului teritorial de muncă a evoluat vizibil. Datele statistice înregistrate susţin această afirmaţie. Astfel, în anul 1995 s-au înregistrat 254 persoane accidentate, în anul 2000 -207 persoane, în anul 2005 – 173 persoane, iar în anul 2014 – 106 persoane.
„Scăderea numărului de persoane accidentate nu se explică doar prin scăderea numărului de lucrători, cum ar putea spune unii, pentru că indicele de frecvenţă (I.F.), care indică frecvenţa de accidentare, respectiv câţi accidentaţi revin la 1000 lucrători, este în scădere. Astfel, de la un indice de frecvenţă de 1,28 înregistrat în anul 1995, în anul 2014 acesta a scăzut la 0,85. Şi chiar dacă numărul de persoane accidentate este în scădere, preocupările actorilor implicaţi nu trebuie să înregistreze scăderi în intensitate, nu trebuie să intervină automulţumirea şi să se considere ca s-a făcut tot ceea ce se putea face în acest domeniu”, spune inspectorul şef al Inspectoratului de Muncă Galaţi, Ionel Petrea.