Momentul în care un autobuz derapează evitând un șofer băut. O pasageră a murit, alți patru au fost răniți VIDEO

0
Publicat:

Au apărut imagini video cu momentul în care șoferul autobuzului răsturnat pe DN25, în județul Galați, evită coliziunea cu o autoutilitara al cărei conducător auto a ieșit dintr-o benzinărie, fără să se asigure. Polițiștii au descoperit că acesta era băut.

O femeie a murit și alte patru persoane au fost rănite miercuri, 7 decembrie 2023, când autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în câmp, pe DN25, la intrare în localitatea Tudor Vladimirescu. Autobuzul făcea curse pe ruta Galați-Tecuci și avea 10 călători la bord. 

„A decedat o femeie, cu vârsta de 48 de ani, din comuna Tudor Vladimirescu și au fost rănite patru persoane de sex masculin, printre aceștia aflându-se și conducătorul auto. În autobuz se aflau în acel moment aproximativ 10 persoane”, a anunțat IPJ Galați.

Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 49 de ani, domiciliat în comuna Nicorești, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre o stație peco, a pătruns pe DN 25 fără să se asigure în mod corespunzător, iar conducătorul autobuzului a frânat brusc pentru a evita coliziunea față-spate dintre cele două autovehicule.

În urma manevrei de frânare bruscă, a pierdut controlul direcției de deplasare a autobuzului, care a pătruns pe sensul opus de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. La testarea alcoolscop a șoferului autobuzului, rezultatul a fost negativ.

Șoferul autoutilitarei era băut 

„După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoutilitarei și-a continuat deplasarea către municipiul Tecuci, acesta fiind identificat la domiciliul său. Bărbatul deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop a rezultat valoarea de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Poliția Galați.

Autobuz răsturnat în județul Galați FOTO: IPJ Galați
Autobuz răsturnat în județul Galați FOTO: IPJ Galați

În cursul cercetărilor din cadrul dosarului penal întocmit se va stabili cu exactitate gradul de vinovăție al fiecăruia dintre cei doi conducători auto, în vederea luării măsurilor legale care se impun, au mai precizat polițiștii. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite