Marinar ameninţat cu moartea de hoţi. Infractorii au furat câteva zeci de litri de soluţie dezinfectantă şi mai multe sticle de băutură de pe un ponton de acostare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pontul de acostare unde a avut loc infracţiunea  Foto: arhivă Adevărul
Pontul de acostare unde a avut loc infracţiunea  Foto: arhivă Adevărul

Doi bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea după ce au pătruns prin efracţie pe un ponton de acostare aferent celui mai mare spărgător de gheaţă din flota României şi au furat mai multe bunuri, iar după ce au fost surprinşi de un marinar, l-au ameninţat pentru a trece sub tăcere cele întâmplate.

Judecătoria Galaţi l-a condamnat, pe 27 martie, pe Boboacă Marian pentru tentativă la tâlhărie calificată la un an şi 8 luni de închisoare, la care se adaugă un rest de 393 de zile dintr-o condamnare anterioară, pedeapsa urmând să fie executată în regim de detenţie.

Partenerul său de fărădelegi, Cortel Petrică, a primit 8 luni de închisoare pentru tentativă la furt calificat, executarea pedepsei fiind amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani. Decizia instanţei nu este definitivă.

Cei doi au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce, pe 11 februarie 2019, au urcat la bordul pontonului de acostare aferent navei Perseus, cel mai mare spărgător de gheaţă aflat în dotarea flotei României, aparţinând  Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos din Galaţi, situată în Portul Galaţi – Dana 9, pătrunzând în interior prin forţarea uşii din termopan pentru a sustrage mai multe bunuri. 

Infractorii au fost surprinşi în flagrant de către un marinar, S.D., iar pentru a-şi asigura scăparea, Boboacă Marian a început să îl ameninţe cu moartea şi incendierea locuinţei dacă le va spune poliţiştilor ce a văzut.

”Prin forţarea uşii din termopan au pătruns în interior pentru a sustrage un televizor marca Samsung, opt sticle de băuturi alcoolice, şi un bidon conţinând 20 litri de soluţie dezinfectantă. În aceste împrejurări, fiind surprinşi în flagrant delict de martorul S.D., inculpatul Boboacă Marian pentru a-şi asigura scăparea, i-a adresat ameninţări cu moartea şi incendierea locuinţei dacă dezvăluie organelor de poliţie cele văzute”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Bărbatul a anunţat Poliţia imediat după plecarea infractorilor, iar Boboacă Marian a fost arestat preventiv, în timp ce Cortel Petrică  a fost plasat sub control judiciar.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite