Lucrările la strada Brăilei, finalizate între Cătuşa şi intrarea în oraş. Restricţiile de trafic au fost anulate parţial
0Chiar dacă stratul de asfalt proaspăt turnat arată foarte bine, şoferii reclamă că unele dintre gurile de canalizare sunt montate prost, fiind ba mai sus, ba mai jos faţă de nivelul şoselei. Acestea au fost realiniate înainte de turnarea ultimul strat de asfalt, după ce după montaj aveau diferenţe de nivel de până la 15-20 de centimetri, fiind veritabile obstacole în trafic. Urmează să fie refăcut sensul giratoriu de la intrarea în oraş.
O veste bună pentru şoferii care circulă frecvent pe strada Brăilei, în zona ieşirii din oraş către DN2B şi DN25 (zona Cătuşa). După aproape doi ani de şantier, porţiunea de carosabil de nici un kilometru a fost finalizată, aşa că restricţiile de trafic au fost ridicate parţial.
Asta nu înseamnă încă că şoferii vor scăpa de bătăi de cap atunci când vor să intre sau să iasă din Galaţi prin zona cu pricina, dat fiind că încep lucrările la sensul giratoriu de la intersecţia străziii Brăilei cu Centura. Una peste alta, porţiunea reparată arată foarte bine, însă şoferii se plâng că gurile de canalizare sunt în continuare prost aliniate, aşa că unele sunt cu câţiva centimetri mai sus sau mai jos decât asfaltul.
Oricum, este mult mai bine decât după ce au fost montate (absolut de mântuială), având în vedere că diferenţele de nivel erau până acum două săptămâni, când gurile de canalizare au fost realiniate, şi de plus/minus 15-20 de centimetri, spre disperarea şoferilor.
„Realizăm ultimele lucrări de modernizare la intrarea în oraş dinspre Tecuci. Se lucrează la iluminatul public stradal pe sensul de mers către Şendreni, urmând să fie dalat taluzul şi să fie amenajat sensul giratoriu. În plus, drumul modernizat va avea separatoare de sens pentru siguranţa circulaţiei”, a anunţat, într-o postare pe pagina publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Edilul a ţinut să le mulţumească participanţilor la trafic pentru înţelegere pe timpul derulării lucrărilor şi promite că, în final, intrarea în municipiu va fi una demnă de un oraş european, modern şi civilizat.
Reamintim că lucrările executate fac parte din proiectul „Resistematizare Strada Brăilei între Bulevardul Dunărea şi intrarea în municipiul Galaţi – fost DN2 B Tirighina – tronson cuprins între km 130+600 – 131+505”. Investiţia este realizată de Asocierea Citadina 98 SA – Tancrad SRL – SPC Elite Consulting SRL, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate cu o propunere financiară de un pic peste 10 milioane de lei.