Incredibil! Tâlhari jefuiţi la foc automat
0Culmea hoţiei la Tecuci. Patru minori care se bucurau de "pradă" după ce tâlhăriseră un bătrân, au fost tâlhăriţi la rândul lor, la distanţă de câteva minute de la comiterea faptei. Cei patru, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, i-au furat unui pensionar alimentele şi 300 de lei.
Întreaga operaţiune a fost "monitorizată" de un alt bărbat care i-a urmărit pe aceştia şi i-a tâlhărit.
Păgubitul, în vârstă de 88 ani, şi-a recuperate banii, iar cei implicaţi sunt cercetaţi pentru tâlhărie.
"Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie", spune Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.